Problema eficienței guvernării-de fapt, a lipsei ei de eficiență-are o explicație simplă. România are prea mulți stăpâni: Washington, Bruxelles, Berlin, FMI, BM, multinaționale. Un guvern, oricare ar fi el, nu poate îndeplini concomitent cerințe atât de diferite, adesea contradictorii. Ca să nu mai vorbim despre faptul că și ăștia: americani, bruxellezi, nemțălăi, femeiști și alte lighioane, se încaieră între ei, când e vorba să-și impună punctul de vedere în România.
Pe vremea URSS avea un singur stăpân: URSS. Era previzibil, iar obiectivele intervenției Moscovei erau limitate. Bucureștiul avea o mai mare autonomie decizională și un și mai mare spațiu de manevră, atât în politica internă, cât și în politica externă. Acum, cu atâția stăpâni, cu atâtea interese, cu viziuni diferite, spațiul de manevră tinde spre zero. De fapt, guvernele de la București au avut ca principală misiune aceea de a fi paratrăsnet pentru nemulțumirile sociale generate de politicile economice și sociale impuse de haita asta de stăpâni.
Din păcate, odată pierduta, sau cedată, suveranitatea nu mai poate fi redobândită. E cum nu se poate mai rău. De asta alegerile încep să nu mai conteze. Pentru că ai de ales între diverse slugi: ale americanilor, europenilor, nemților, FMI ului, și așa mai departe. De ce te-ar pasiona o astfel de alegere, din care lipsește tocmai interesul nostru, al românilor? Așa că și ritualul ăsta, al alegerilor, este pe cale să-și piardă importanța. Pentru că nu mai există o miză pentru simplul cetățean. Sigur, pentru cei care comandă României ce să facă, miza există. Dar ei nu ne pot aduce la vot, chiar și dacă inventează mize artificiale, sau încearcă să creeze impresia că alegerea contează. Știm toți că nu este adevărat.
Cum vor evolua lucrurile? Greu de spus. Pentru că România nu mai poate avea un singur stăpân, lucru care ar rezolva multe dintre probleme, și ar face cât de cât funcțională guvernarea, și democrația ar avea un oarece sens și conținut. Cel mai probabil ne vom bălăci în mocirla asta puturoasă, ai tuturor și ai nimănui, în același timp…
