Bucureștiul este un loc care adună foarte multe energii, care poate obosi pe cineva neobișnuit cu un oraș mare, dar care, dacă este lăsat în urmă în concedii, lipsește oricărui bucureștean, afirmă actorul George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis, într-un interviu acordat AGERPRES, în cadrul proiectului ”ORAȘUL MEU, BUCUREȘTI”.
El recunoaște că nu s-a gândit niciodată să plece din București, pentru că aici se află familia sa. ”Nu m-am gândit niciodată să plec din București datorită familiei mele. Mi-ar fi foarte dor”, spune actorul.
AGERPRES: Sunteți născut în București. Ce înseamnă pentru dumneavoastră orașul București?
George Ivașcu: Pentru mine, Bucureștiul pot să spun că este locul natal, ceea ce te leagă foarte mult de amintirile din copilărie, în primul rând. Aici este casa bunicilor, e casa poveștilor, locul în care am învățat să spun „Înger, îngerașul meu!”, învățându-mă bunica, este locul în care m-am îndrăgostit prima oară, este locul în care am făcut facultatea. De fapt, Bucureștiul înseamnă viața mea.
AGERPRES: Cum era orașul în vremea copilăriei dumneavoastră?
George Ivașcu: Era un oraș, zic eu, mult mai frumos, din perspectiva copilului, mie plăcându-mi Bucureștiul vechi. În copilărie țin minte că mă plimbam pe străzile cu case vechi, îmi plăcea să-mi imaginez cum era pe vremuri, cu birje, cu toată atmosfera de mic Paris, cum i se spunea. Pe vremea copilăriei era foarte frumos. (…) Locuiam într-un cartier, Militari, printre blocuri. Era foarte frumos că ne întâlneam, aveam maidanul nostru unde jucam fotbal și țin minte că era competiția între blocul 56, în care locuiam eu, cu blocul 58, cu 61, și era o comunitate, de fapt. Minunat! Dacă simt că lipsește ceva Bucureștiului la ora aceasta este exact acest spirit de comunitate, faptul că ne cunoșteam vecinii din blocul ăla cu celălalt, eram toți împreună și, neavând alte distracții, faptul că aveam multe lucruri în comun — jucam hoții și vardiștii — erau minunate relații dintre noi, relațiile interumane. Asta aș putea spune că mi-a fost copilăria. Dar, repet, pentru mine copilăria, întotdeauna când mă întrebați, este casa bunicii.
AGERPRES: Ce vă place acum la București? Ce vă place cel mai mult la București?
George Ivașcu: Sunt destul de multe lucruri care îmi plac acum la București. Faptul că Bucureștiul, prin natura lui, adună foarte multe energii, uneori, din păcate, și negative, dar, cel mai adesea, iată cât de repede se construiește, se întâmplă lucruri aici. Este o viteză… de aceea majoritatea celor care vin în București spun: „Domne, mă obosește!”. Dar orice capitală, fiind foarte aglomerată, fiind foarte multă viață, deosebit de multe culturi adunate, să zicem, într-un singur loc, evident că poate obosi pe cineva care își dorește să aibă tihnă. Dar recunosc că fiind un om căruia îi place aglomerația…
Foto: (c) Vlad STAVRICĂ / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Ca orice bucureștean…
George Ivașcu: Ca orice bucureștean, da, sigur că spun ‘De abia aștept să merg în concediu, să mă liniștesc, să una, să alta!’. Dar, după o săptămână-două, îmi e atât de dor de București … Probabil că asta îmi place cel mai mult (…) faptul că am posibilitatea să cunosc oameni mulți, tot timpul. Fiind o natură comunicativă probabil că asta mi-ar lipsi dacă aș sta numai în acele două-trei cunoștințe și faptul că aici se petrec lucrurile puțin în avans în sensul că, chiar dacă poate fi un defect că bucureșteanul este grăbit, să zic așa, că poate fi un defect, într-un fel poate că și eu sunt o natură mai temperamentală și de asta, probabil, îmi place graba asta.
AGERPRES: V-ați gândit vreodată să vă mutați din București?
George Ivașcu: Nu. Nu m-am gândit niciodată să plec din București datorită familiei mele. Mi-ar fi foarte dor.
AGERPRES: Profesia v-a purtat prin multe orașe ale lumii. Este vreunul care v-a rămas la suflet?
George Ivașcu: Da. Sunt multe, dar pe primul plan aș pune Londra. Este orașul în care, dacă nu m-aș fi născut în București, mi-ar fi plăcut să trăiesc. De ce spun asta? Pentru că mie îmi place foarte tare cum au îmbinat, cu câtă creativitate, tradiția cu modernitatea. Ați văzut la ei taxiurile sunt noi, sunt moderne, dar arată ca atunci, își păstrează o poezie și, mai ales ceva foarte important, identitatea. Iar viața culturală, știm foarte bine că în West End sunt peste optzeci și ceva de teatre, sunt muzee și pun foarte mare preț pe cultura lor. E un oraș în care turismul este unul cultural, în primul rând. Nu poți să zici mă duc la Londra să mănânc bine. Mănânci oricum bine. Spui: mă duc la Londra să vizitez, mă duc să văd aia, să văd un spectacol (…). Sigur, Parisul are poezia lui, toate capitalele, Roma — absolut senzațională, dar eu revin la Londra spunând că îmbină foarte bine tradiția cu modernitatea și este foarte bine armonizată. Asta mi-aș dori și pentru București.
AGERPRES: Credeți că străinii iubesc Bucureștiul? De ce ar trebui ei să-l iubească?
George Ivașcu: Ei iubesc Bucureștiul pentru că, cu toate bunele și relele noastre, suntem niște oameni foarte comunicativi și atunci cred că doza asta care uneori ne lipsește din educație, apropo de cum este cu exercițiul ăsta al libertăților care să nu pice în libertinism, dacă el ar fi bine gestionat, tocmai asta probabil place la noi. Suntem niște oameni destul de fermecători tocmai pentru că am adunat multe din culturile noastre și suntem o intersecție foarte frumoasă culturală și indiferent de unde vine străinul respectiv, undeva, ceva, identifică și din el. Pentru că așa a fost soarta, zic eu, minunată a acestei națiuni de a acumula din mai multe. Poate asta ne și face mai altfel un pic, dar ăsta este farmecul nostru și ar trebui să-l conștientizăm și să spunem: „Da, am avut poate șansa neșansei de a fi la intersecția multor culturi”, dar tocmai înmagazinând foarte mult iată (…) oricine vine găsește ceva din spiritul lui într-unul sau într-un alt loc. Adică nu este obligatoriu să meargă într-un loc și acolo să găsească tot. Dar cred că acesta este și farmecul Bucureștiului, farmecul uneori obositor al Bucureștiului.
Foto: (c) Vlad STAVRICĂ / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Ce v-ar plăcea să se schimbe în București în următorii ani?
George Ivașcu: Mi-ar plăcea să putem spune că suntem un pic mai educați și un pic mai atenți unii la ceilalți. Uneori, din cauza distanțelor lungi, a aglomerațiilor, suntem prea supărați unii pe ceilalți.Mi-ar plăcea să fim mai animați, în sensul pozitiv, să ne și bucurăm, să văd pe stradă, spre exemplu, ca la Barcelona, artiști care cântă, care fac jonglerii, care improvizează, adică mi-ar plăcea să fie mult mai vesel. Mai vesel pentru că știu că avem probleme, le știu, nu aș vrea să par desprins … dar mi-ar plăcea să văd mai multă artă, să văd mai multe teatre, să văd mai multe muzee renovate, să văd mai multe lucruri care să definească o identitate atât de frumoasă și, repet, specială și specifică, care să zică: „Da, sunt mândru că sunt bucureștean pentru că am muzeul acela, am aia, hai să vizitezi, hai să vezi și spectacolul ăla!”. Adică să fie mai artistic, mai boem.
AGERPRES: Pentru că ați adus aminte despre artă, conduceți un teatru de proiect, unul dintre cele mai mari din București. Bucureștenii vin la teatru, apreciază teatrul de proiect?
George Ivașcu: Teatrul de proiect nu este diferit de teatrul de repertoriu. După cum observați, și rugămintea mea este să accesați cu încredere site-ul nostru, o să vedeți că aici joacă de la maestrul Radu Beligan până la tinerii absolvenți. Am un portofoliu de 21 de spectacole. Teatrul de proiect are o singură deosebire față de teatrul de repertoriu, faptul că fiecare spectacol are propria lui distribuție. De regulă, teatrul de repertoriu, ca să înțeleagă lumea, înseamnă un teatru care are o trupă fixă, 20-30 de actori angajați pe care îi tot vezi în diferite spectacole. Teatrul de proiect este exact ca la film, fiecare spectacol are propria lui distribuție. Deci veți vedea tot timpul alți actori, dovadă că în aceste spectacole anul trecut am avut aproximativ 192 de contracte cu actori care joacă pe scena Teatrului Metropolis, repet de la maestrul Beligan până la cel care a absolvit anul trecut sau chiar studenți care joacă diverse roluri în spectacole alături de marii actori.
Ce mai este iarăși important? Când cei șapte ani, pentru că acum pe 1 noiembrie vom împlini șapte ani de când s-a înființat Teatrul Metropolis, sloganul teatrului nostru este „Un teatru deschis cu casa închisă”, suntem teatrul care am ajuns să jucăm și de două-trei ori pe zi, ca la cinematograf, jucăm de lunea până duminica, inclusiv, și, pentru că singurele reclamații sunt că nu se găsesc bilete și că se epuizează foarte repede, avem și numărul scurt, (…) care poate fi accesat și de pe orice rețea mobilă — *7707. De ce am ales acest număr, ca la taximetru, este: 7 — pentru că sunt șapte arte, 7 ani de când ne-am înființat și se reține foarte ușor. De asta vă spun că da, este un teatru deosebit de căutat, care și-a câștigat o notorietate față de teatrele de tradiție pe care oamenii le știau și alături de care am copilărit cu toții.
Foto: (c) Vlad STAVRICĂ / AGERPRES FOTO
AGERPRES: În București care este locul dumneavoastră preferat?
George Ivașcu: Teatrul Metropolis, fiindcă pot să vă spun, cu modestie, că din toate rolurile pe care le-am făcut cel mai frumos în teatrul românesc este că am construit un teatru și acesta va rămâne indiferent — și iarăși spun cu modestie că eu nu sunt un director de instituție, eu sunt un actor care are grijă de un teatru. Atunci eu sunt convins că, efemer, am grijă de acest teatru pentru că el va rămâne chiar dacă eu nu voi mai fi director sau nu voi mai fi pe această planetă.
AGERPRES: Bucureștii de altădată sau Bucureștiul de azi?
George Ivașcu: Bucureștiul de altădată. (…) Știți de ce? Pentru că Bucureștiul de altădată avea Capșa, se plimbau oamenii în birjă, se îmbrăcau frumos când veneau la teatru. Știți ce era, în primul rând? Se respectau pe sine oamenii, era un respect față de sine, și atunci eu mi-aș dori, pentru că Bucureștiul are potențialul acesta, Bucureștiul este plin de oameni deosebit de deștepți, deosebit de cultivați, deosebit de informați, prin comparație cu alte locuri, și atunci este păcat să nu pui primul lucru respectul față de sine și apoi de semenul tău. Să spui: ‘Eu sunt bucureștean!’, ‘A, și eu!’, și atunci mă bucur. Cum fac cei care se întâlnesc ‘Eu sunt din Timișoara!’, ‘Păi și eu sunt timișorean!’ și au o mândrie a faptului că fac parte din acea comunitate. Asta ne lipsește nouă și cred că asta ne trebuie, cred că asta avea farmec odinioară în Bucureștiul de altădată. Nu mă refer la clădiri, pentru că au apărut și în epoca modernă clădiri foarte frumoase, au apărut lucruri noi care sunt necesare într-o nouă tehnologizare și modernizare. Este firesc să fie așa, dar cred că trebuie readus în prim plan acest spirit al respectului față de sine, față de semen și față de identitatea locului în care trăiești, chiar și flotant.
AGERPRES: Care este cea mai dragă amintire legată de București?
George Ivașcu: Sunt foarte multe pentru că eu, cum am zis, totuși am petrecut 46 de ani în acest București neavând rude în altă parte decât aici și oricând mă duceam la o mătușă, la un unchi, era doar dintr-un cartier în altul. Eu sunt bucureștean get-beget. Din păcate, n-am avut rude în altă parte și zic ‘din păcate’ fiindcă mi-ar fi plăcut ca în copilărie să mă duc și eu la țară. Îmi e frică și de o găină … îmi e frică fiindcă dacă n-am văzut găini din copilărie, n-am văzut capre, mă sperii. Asta e! Cea mai plăcută (n.r. — amintire) … nu știu. Mi s-a întâmplat chiar vara trecută, m-a apucat nostalgia, din păcate, plecând ai mei bunici, cum e și firesc, casa s-a vândut și m-a apucat nostalgia copilăriei, drept care m-am dus și am stat, am fumat o țigară, în fața blocului în care au locuit bunicii, unde mi-am petrecut toată copilăria. Mă uitam acolo și mă gândeam: „Cine o locui acum? Cum o fi?”, și să vedeți cum e. Am fost invitat la Liceul Lazăr (n.r. Liceul „Gheorghe Lazăr”) să le vorbesc copiilor despre treptele succesului. Foarte frumos, am fost bine primit, liceu absolut senzațional, de marcă, Liceul Lazăr. Și după aceea au venit câțiva elevi să ceară autografe. La un moment dat a venit o fată care a spus: „Știți, eu locuiesc în camera în care ați copilărit dumneavoastră, numai că acum e mov!”. M-a bucurat foarte tare, i-am dat autograful, m-a emoționat foarte tare. Din păcate, i-am uitat numele, poate că citind articolul o să zică: „Să nu mă mai uitați, așa mă cheamă!”, și acum pot să vă spun, pentru că mai am puțin și sar pârleazul la 50 de ani, cel mai drag loc îmi este cartierul Militari, locul în care am copilărit, prietenii, bunicii, tot ceea ce nu mai am, din păcate.
AGERPRES: Dacă ar fi transmiteți ceva orașului de ziua lui, care ar fi urarea care credeți că i s-ar potrivi cel mai bine?
George Ivașcu: Să ne dea Dumnezeu încă 555 de ani!
sursa-http://www.agerpres.ro/
