O discuție – fie ea și sub forma unui interviu – cu Dan Helciug, actor și solist al trupei Spitalul de Urgență, este un spectacol. Când povestește cum cânta în perioada 1991-1992 la metrou, la Piața Romană, sau când își amintește de primul concert din Popa Nan ori de primul videoclip filmat la ștrand, în Crângași, fascinează. În interviul acordat AGERPRES, în cadrul proiectului ”ORAȘUL MEU, BUCUREȘTI”, Dan Helciug a răspuns nu doar întrebărilor, ci și provocării de a juca teatru, intrând în ”rolurile” pe care i le-am propus, cu naturalețe și multă bună dispoziție, deși străbătuse cinci km prin București cu un taxi în….40 de minute, din cauza aglomerației din trafic.
El a vorbit despre legătura sa specială cu Teatrul Bulandra, despre cât de mult îi plac clădirile ”vechi de 150 de ani care sunt foarte bine întreținute”, despre ”orașele care își păstrează istoria pe stradă”, mărturisind că i-ar fi plăcut să fie tânăr în perioada interbelică, pentru a prinde ”discuțiile spumoase de la Capșa”.
AGERPRES: Tocmai ești după o cursă ”nebună” prin București, apropo de ”Ziua orașului București”, subiectul interviului nostru. În luna septembrie împlinește 555 de ani de atestare documentară. Ce înseamnă pentru tine Bucureștiul?
Dan Helciug: Bucureștiul înseamnă locul aventurilor mele din copilărie și din adolescență. Înseamnă Piața Victoriei, unde erau blocurile în construcție după Revoluție și unde noi ne jucam de-a ”Hoții și vardiștii”, noaptea, sfidând poliția și miliția. Bucureștiul înseamnă ”Bordei”, înseamnă zona aceea din Herăstrău, ștrandul, unde mergeam să facem baie. În perioada aceea, în 1980 și ceva, noi nu auziserăm de boli de piele și mergeam să facem baie în Herăstrău chiar dacă uneori luam tot felul de…. ”animale”, așa cum se mai întâmpla. Bucureștiul înseamnă foarte mult pentru mine. Înseamnă chiar și metroul, dacă stau să mă gândesc. Între anii 1991 și 1992 am cântat la metrou, la Piața Romană, și acolo chiar am scos foarte mulți bani. Având o condiție financiară medie trebuia să muncesc, să fac rost de bani. Și la ce mă pricepeam? La cântat, la povestit, la spus bancuri. Și lucrurile astea le făceam la metrou. Făceam un fel de stand-up comedy cu muzică la Piața Romană.
AGERPRES: Deci pentru tine Bucureștiul este un amestec de trăiri și de amintiri.
Dan Helciug: Exact. Un amestec de trăiri și un tablou extrem de viu colorat. Îmi aduc aminte de o zonă din Cișmigiu unde mergeam cu băieții și cu fetele cu chitările și cântam, o zonă care mai există și acum, un fel de stâncă, pe care sunt trepte. Noi îi spuneam acelui loc ”MBL”. Adică ”mai bine lasă”. Era un fel de Vama Veche sau 2 Mai pentru noi. Acolo eram noi în culmea extazului, mai fumam câte o țigare pe ascuns. Adică era un loc unde puteam să ne facem de cap.
Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Am să profit de faptul că ești și actor. Dacă ne uităm în jur, (la tablouri — n.r.) decorul este din Bucureștiul de altădată. Am să-ți dau ție jobenul acesta, pentru întrebarea următoare. Eu o să am o umbrelă cu danteluță, așa cum aveau pe vremuri doamnele de pe Calea Victoriei.
Dan Helciug: Stimată doamnă…(scoțându-și jobenul)
AGERPRES: Domnule… Dacă ar fi să ne uităm cum era atunci și cum este acum, ce ai alege: Bucureștiul de altădată sau Bucureștiul de acum?
Dan Helciug: Aș alege… (uitându-se la un tablou) Un pic mai jos pe această stradă, dacă nu mă înșel, era Capșa. Nu?
AGERPRES: Da. Aici e Hotel Majestic. Pe colț era Capșa.
Dan Helciug: M-ai lovit într-o zonă profundă a sufletului meu. Aș fi vrut să fi fost tânăr în acea perioadă și, mai ales, aș fi vrut să fiu tânăr în perioada interbelică. Din păcate, fiind artist și ancorat în cultură, prin meseria mea și prin harul pe care-l am de la Dumnezeu, respir cultură, mănânc cultură. Îmi place să comunic, să învăț, numai că în ziua de azi nu prea mai ai de unde să înveți. Înveți singur, citești singur și te autoeduci, pentru că societatea nu îți oferă foarte multe șanse de a trăi în spiritul artei, din păcate… fiind foarte comercială s-a transformat într-o ”cutie de conserve”. Răspunsul este că aș fi vrut să trăiesc în acea perioadă — tânăr să fi fost și să fi prins discuțiile spumoase de la Capșa.
AGERPRES: Știu că ai făcut liceul german. Deci ai copilărit în zona Pieței Romane, asta e zona în care ți-ai petrecut anii de școală. Aș vrea să te referi puțin la perioada copilăriei și a adolescenței și să-mi spui care este cea mai frumoasă amintire sau cea mai frumoasă întâmplare și unde s-a petrecut? În ce loc din București?
Dan Helciug: Cea mai frumoasă întâmplare? Păi am foarte multe. Țin minte foarte multe aventuri ale generației noastre ”de graniță”, adică între fosta perioadă ceaușistă și actuala perioadă de așa-zisă democrație și libertate. Noi suntem generația cu un picior în trecut și cu un picior aici, în prezent. Am știut să ne distrăm. Nu prea gustam noi discotecile. Noi mergeam în discoteci doar atunci când voiam să cunoaștem o persoană de sex opus, când voiam să ne îndrăgostim. ”Hai să mergem la discotecă, pentru că acolo…”, că acesta este și scopul discotecii, scopul casei de cultură de pe vremuri, când se strângeau flăcăii cu fetele ca să discute. Eu în ”Preoteasa” am petrecut foarte multă vreme. Chiar acolo am repetat cu prima mea trupă, Parlament, și după aceea cu Spitalul de Urgență. Sunt foarte multe amintiri… Primul concert l-am avut în Popa Nan, chiar lângă facultatea de teatru. Noi cântam într-o cramă unde intrau practic 60 de persoane. Și știu că după vreo două săptămâni — asta se întâmpla prin 1996 sau 1997 — erau cam vreo 200 de oameni. Deci intrau 60-70 de oameni care stăteau pe scaune și ceilalți erau afară, pe stradă, stăteau să ne asculte cântând. Pe vremea aceea cântam într-o formulă apropiată de Spitalul de Urgență.
Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Dar primul clip?
Dan Helciug: Primul clip — ”Un meduz și o meduză” — l-am filmat la ștrand, în zona Ciurel, în Crângași. Amintirile cele mai fierbinți din perioada aceea, 1996-1997, când erau niște petreceri extraordinare, unde venea poliția de fiecare dată, dar patronii nu se lăsau intimidați, plăteau amenda… era lume până în stradă. Troleibuzul abia reușea să treacă printre oameni, pentru că stăteau efectiv pe trotuar ca să ne asculte. Asta este una dintre amintirile mele cele mai frumoase, perioada de spectacole din Popa Nan.
AGERPRES: Care este locul sau clădirea ta preferată din București? Te rog din suflet, să nu-mi spui că este ”Spitalul de Urgență”….
Dan Helciug: Clădirea mea preferată era ”Leonida”. Era un magazin. Acum, în locul magazinului ”Leonida”, de fapt, al blocului ”Leonida” — se numea ”Leonida” după numele proprietarului, care era interbelic… În zona aia, era o cofetărie, care se numea ”Casata”. Noi zona aceea o agream… fiind rock-eri, ascultam foarte mult rock pe vremea aceea. Nu erau manele care să ne corupă, din fericire. Ne strângeam acolo și acelui loc îi spuneam ”La Grădiniță”. Și aveam nume de cod: Calul Judas Priest, Calul Iron Maiden, Monstrulețul, Micuțul, AC/DC-ul și așa mai departe. Acolo puteam să mai fumăm o țigară…. Bine, acum sunt mai multe vicii, din păcate, dar atunci erau băutura și țigara. Și noi încercam să consumăm câte puțin din fiecare: o țigară și o bere. Aceea era zona noastră favorită.
AGERPRES: Prin natura meseriei tale ai străbătut toată țara. Cred că ai văzut toate orașele, dar cu siguranță ai văzut și orașe din afara țării. Care oraș de la noi sau din afară te-a impresionat cu ceva anume în mod deosebit și ce ai vrea să vezi și în București din respectivul loc?
Dan Helciug: Orașul meu de suflet este Sibiu, de care sunt foarte apropiat și pe care-l iubesc și respect foarte tare, împreună cu Bucureștii. Iar din afara țării, foarte mult mi-a plăcut Praga. Îmi plac orașele care își păstrează istoria pe stradă. Adică să văd clădiri vechi de 150 de ani care sunt foarte bine întreținute. Pentru că lumea o să se retragă, încet-încet, din zona asta a betonului, a sticlei, a termopanului, către zona clasică.
AGERPRES: În care loc din București îți duci copiii?
Dan Helciug: În fostul parc ”Nicolae Iorga”, în Parcul Kiseleff, în Herăstrău.
AGERPRES: Dacă ai putea să schimbi ceva în București, din orice punct de vedere, ce ai schimba?
Dan Helciug: Bucureștiul, săracul, nu are nicio vină că se degradează de la o perioadă la alta. Eu aș fi investit în oameni, în dezvoltarea societății numite București. Fiecare oraș ar trebui să fie o societate civilă, o comunitate. Dacă am fi acum o comunitate, probabil că în 10 ani Bucureștiul s-ar fi vindecat din multe puncte de vedere. De-aia zic că aș investi în oameni, să se schimbe.
Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Ce ar trebui să admire un străin în București, dacă vine în excursie în țara noastră?
Dan Helciug: Din păcate, mai sunt puține clădiri monumente istorice, patrimonii de stat restaurate, Centrul Vechi mult lăudat ar fi singurul loc de promenadă. Îmi e cam dificil să dau un răspuns, pentru că acum, dacă stau să mă gândesc, — foarte bună întrebarea! — Bucureștiul nu mai are puncte de atracție turistică. Unde să-i duci? În Centrul Vechi.
AGERPRES: Așa cum spuneai, în Sibiu și în Praga, clădirile vechi sunt bine întreținute. În Centrul Vechi…. nu sunt.
Dan Helciug: Plus că este și altă civilizație la Sibiu. Bănuiesc că ai fost în Piața Mare și Mică…
AGERPRES: Am fost, am văzut și Podul Minciunilor…
Dan Helciug: De aia zic că omul sfințește locul. Din păcate, Bucureștiul nu are puține puncte turistice, dar nu și le-a exploatat în timp și ele acum parcă sunt ascunse ochiului turistului. Sunt foarte multe acțiuni care se fac doar de dragul acțiunilor. Adică, în general, acțiuni care sunt menite să ridice un oraș — prin cultură, prin promovare, prin publicitate turistică și așa mai departe — sunt create doar pentru profit. Și atunci, când banul guvernează și vrei cu orice preț să scoți bani din fiecare acțiune înseamnă, de fapt, scoaterea unei sume de bani, efectul este cel scontat, adică ai scos niște bani, dar nu ai pus o treaptă, nu ai pus o cărămidă la ceea ce înseamnă București și ceea ce înseamnă capitala României. Trebuie investit cu cap în București, pentru ca acest oraș să redevină Micul Paris.
AGERPRES: Care este locul din București în care te simți cel mai bine?
Dan Helciug: Sunt foarte legat de teatrele din București, pentru că de mic copil m-am învârtit printre actori și am avut șansa să cunosc actori mari.
AGERPRES: Pentru că ai absolvit Teatrul…
Dan Helciug: Da, am făcut Teatrul, pentru că m-a ajutat hoinăreala asta a mea prin lumea actorilor. Deci sunt legat de Teatrul Bulandra și de Grădina Icoanei. De zona aceea sunt foarte legat. Acolo mă simt eu foarte bine.
AGERPRES: Imaginează-ți că ești din nou copil, că ești acolo unde spuneai că îți plăcea foarte mult, în zona Herăstrău, la parcul Bordei, la plajă, sub o umbrelă, și spune-mi ce trăznaie ai făcut acolo.
Dan Helciug: În primul rând nu stăteam sub umbrelă, pentru că nu erau umbreluțe pe atunci la Bordei. Și dacă apăream cu o umbrelă mă ”executau” toți prietenii. (râde — n.r.) Cum să umbli cu o umbrelă în Bordei? Acolo totul era sălbatic. În al doilea rând, țin minte că am sărit prima dată în cap în apă, la Bordei, dintr-un copac. De ce țin minte această săritură, această trăznaie?! Pentru că era să mor atunci. Am leșinat. Fiind lung, aveam vreo 16 ani, făceam baschet, m-am înfipt cu capul și cu mâinile în nămol. Sărind pentru prima dată în cap nu am reușit să mă redresez imediat. Și, pentru că nu era apa foarte adâncă, am rămas înfipt acolo, și m-au scos prietenii după vreo 20 de secunde, pentru că nu mai apăream. Eu încercam să ies, dar îmi pierdusem un pic controlul și putea să se întâmple o nenorocire.
AGERPRES: Și ai ajuns la Spitalul de urgență?
Dan Helciug: Nu, nu am ajuns.
AGERPRES: Deci nu de acolo se trage numele trupei…
Dan Helciug: Nu, dar țin minte și acum săritura aceasta care m-a marcat. Dar așa am învățat să înot, de unde și expresia ”înoți ca toporul la fund”.
AGERPRES: Dacă ar fi să adresezi o urare orașului București, ce i-ai ura?
Dan Helciug: Trezește-te, Bucureștiule!
AGERPRES: Dan, îți mulțumesc foarte mult. A fost o reală plăcere interviul cu tine, ca de altfel orice întâlnire.
Dan Helciug: Și ne mai vedem, pentru că Bucureștiul are o istorie lungă în față.
sursa-http://www.agerpres.ro/
