El se uită la tipa din dreapta. Eu mă uit la bătrâna din față. Tipul din mijloc, cu burta peste curea și cămașa descheiată, se uită la mine.
Puhoi de copii, părinți, bunici. Și ea. Se așază-n fața mea. Păr prins în coc, tricou murdar, teniși rupți. Leagă cârpa în jurul sticlei și o pune lângă picioare. Se uită la mine. O stație. Două stații. La a treia stație, sticla pică și apa galbenă, cu spume negre, curge pe piciorul meu. Ridică sticla, ridică privirea și coboară.
După 16 stații, ne dăm jos. Așteptăm verde la semafor.
– Bă! Treci încoace, în pula mea!
Voce groasă, se apropie, la dracu! Ăștia se bat, ce căcat, poate-mi iau una din greșeală.
– Vino-ncoace! Ce faci, mă?! Dai peste nevastă-mea?
– Poate vă scoateți telefoanele alea din ochi! Lasă-mă, domn’e!
El, mic, blond, ochelari, bermude, adidași. În timp ce urlă își mai aranjează ochelarii pe nas. Ea, brunetă, îmbrăcată în roz, pe bicicletă. Scapă de pitic și comentează, ”Pietoni proști!”.
Clubul Țăranului. Ne așezăm. Citesc pe spatele meniului: ”M-a bine buhnit un râs colosal. Epic. Am luat niște alune. Că râsul face poftă de alune. Am râs cu hohote. Rafale de râs mi-au curs șiroaie. Avalanșă de suspine între bulgări de priviri încurcate. Distractiv.”
Chelnerița nu-mi înțelege comanda.
-Două Ciuc.
– Radler?
– Nu, nu. Normal, la sticlă.
– Draft?
– Nu, nu. Normal, la sticlă.
– Deci două Ciuc.
– Da.
Doi copii aleargă și urlă pe lângă mine. Da, distractiv.
