Cascadorul Dan Motanu, vicepreședintele Uniunii Cascadorilor Profesioniști din România, a mărturisit, într-un interviu acordat AGERPRES, în cadrul proiectului ”ORAȘUL MEU, BUCUREȘTI”, că, dacă s-ar mai naște de 100 de ori, tot în București ar vrea să se întâmple…
L-am întâlnit în timpul unui antrenament la o bază hipică din Băneasa și am stat de vorbă despre ”pionieratul” său în ale cascadoriei, despre munca de echipă din spatele filmării unor cadre cu cascade și cascadori, despre parcul unde merge să se relaxeze și să se gândească la noi idei de spectacole. Ne-a explicat pericolele filmării unor cascade, dar a vorbit și despre satisfacția unui film sau show bine realizat. Dan Motanu a recunoscut că i-ar fi plăcut să trăiască în Bucureștiul perioadei interbelice, adresându-le bucureștenilor invitația de a merge la un film sau la un spectacol de teatru, să uite de internet și să vină la o bază hipică pentru a călări, a face sport. Pe noi ne-a convins, am urcat pe cal pentru a fi la aceeași înălțime cu el în timpul interviului.
AGERPRES: Un cascador și calul lui. Dan Motanu, unul dintre cei mai cunoscuți cascadori, nu doar la noi, ci și afară. A filmat în numeroase filme alături de Dolph Lundgren, Wesley Snipes, Steven Seagal, Jean Claude van Damme și lista poate continua. Și, totuși, în filmele de la Hollywood a apărut un cascador bucureștean. Ce înseamnă Bucureștiul pentru tine?
Dan Motanu: Bucureștiul pentru mine e o poveste atât de frumoasă încât, dacă m-aș mai naște de 100 de ori, tot aici aș vrea s-o fac. Locul unde am copilărit, unde am cunoscut oameni frumoși, oameni deosebiți… Lăsând la o parte prietenii pe care mi i-am făcut de-a lungul timpului și pe care încă îi păstrez, prin natura meseriei mele am cunoscut foarte mulți actori, regizori, scenariști, scenografi, oameni de cinema, care sunt superbi. De ce? Pentru că nu te plictisești niciodată alături de ei. Tot timpul faci ceva nou, tot timpul lucrezi cu oameni noi, lucrezi cu echipe noi, nu e o meserie monotonă.
AGERPRES: Cum era Bucureștiul în vremea copilăriei tale?
Dan Motanu: Este impropriu spus că era frumos. Frumos era prin ochii mei de copil, din perioada aceea. Era gri, era cenușiu, toți știm prin ce am trecut în perioada comunismului. Însă am petrecut o copilărie foarte frumoasă. În ce sens? La o vârstă extrem de fragedă, chiar în școala generală sau înainte, mergeam prin fabricile de cărămidă, unde se filma ”Pistruiatul”. Acolo l-am văzut pentru prima dată pe Sergiu Nicolaescu și în momentul acela am avut un declic și m-am targetat către zona asta, către cinema. Pentru că este o meserie, într-adevăr, frumoasă, și — repet — nu e monotonă, tot timpul faci altceva. În permanență vizitezi locuri superbe, intri în contact cu oameni frumoși, nu te plictisești niciodată.
AGERPRES: Așa vedeai Bucureștiul cu ochi de copil. Cum îl vezi acum?
Dan Motanu: Sincer, mai mult îmi plăcea înainte. Pentru faptul că era așezat, știai de unde să te apuci în ceea ce intenționai să faci. Acum e o nebunie, toată lumea e disperată, aleargă după bani. Nu s-a respectat arhitectura care ar fi trebuit — din punctul meu de vedere, este opinia mea — este un conglomerat, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar sunt turcisme, țigănisme. În anumite zone, pentru că sunt și zone superbe, dacă iei în calcul zona Dorobanți, Floreasca, într-adevăr, dacă ar veni cineva, acolo l-aș duce și i-aș arăta Bucureștiul… sau zona Băneasa, zona Pipera.
AGERPRES: Te referi la aspect.
Dan Motanu: La aspect, da. Oamenii nu mai sunt cei care erau odată. Înainte știai clar că ai un serviciu la care te duci, te întâlneai cu prietenii după, nu exista nebunia cu internetul, ieșeai la cârciumile de cartier sau la terase în parcuri. Parcuri frumoase și la vremea aceea, acum deosebite, din punctul meu de vedere. Acum, toată lumea e înnebunită după bani, cu oricine te-ai întâlni nu mai faci petrecerile, ”ceaiurile” cum le spuneam noi la vremea aceea, faci întâlniri de afaceri mai curând, pentru că la orice petrecere te întâlnești să discuți despre bani.
Foto: (c) Vlad STAVRICĂ / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Prin natura meseriei tale, ai colindat țara în lung și în lat, ai ieșit în afara țării, ai filmat afară. Spune-mi care oraș ți-a plăcut în mod deosebit și, dacă ți-a plăcut ceva acolo, în mod special, ce ai aduce sau ce ai încerca să sugerezi și autorităților din București să pună în practică?
Dan Motanu: Nu aș spune un oraș, ci mai degrabă o zonă, zona Bucovinei, unde m-am simțit extraordinar. Și, dacă aș aduce ceva, aș aduce civilizația de acolo. Sunt altfel de oameni, parcă trăiesc în altă țară: buni, primitori, ospitalieri, calmi, blajini. Pot să-i compar cu ardelenii, pentru că și ardelenii îmi plac foarte mult. Dar lăsând la o parte faptul că zona este superbă, ai ce vedea, mi-au plăcut oamenii. Sunt atât de primitori, cum nu am întâlnit nicăieri. Și am străbătut țara asta în lung și-n lat.
AGERPRES: Și din afara țării?
Dan Motanu: Nu poți face comparație. De afară aș aduce tot.
AGERPRES: Care e orașul care ți-a plăcut foarte mult?
Dan Motanu: Orașul meu de suflet, după București, este Sibiu. Un oraș cu oameni minunați, un oraș liniștit, un oraș frumos cu oameni calculați, ospitalieri, primitori. Este o diferență între București și Sibiu ca de la cer la pământ.
AGERPRES: Revenind tot la meseria ta și — dacă vrei — la începuturile tale în cascadorie, care a fost primul loc sau prima filmare, prima cascadorie în București?
Dan Motanu: Marea majoritate nu se fac în București pentru că nu permit locațiile, nu permit administratorii, marea majoritate se fac ori la studiourile din Buftea ori la Castel Film. Însă mi-aduc aminte că am făcut o reclamă la un suc, undeva prin Lacul Tei. A trebuit să sar de la etajul 4, îmbrăcat în femeie. Și am avut o negociere destul de dură, la sânge, cu producătorii, pentru că le ceream destul de mulți bani. Și au spus ”Bine! O faci o dată și bine și cu asta am terminat”. E, și de bine ce am făcut-o, nu știu ce nu le-a mers lor, pentru că filmau cu patru camere, am făcut cascadoria de vreo 12 ori. I-am secat la bani, dar cascada a ieșit foarte frumoasă și m-a ținut minte lumea ca fiind baba aia căreia i se urcă rochia în cap, pentru că inițial am sărit în picioare și mi-a venit rochia în cap, după care am aterizat pe saltea. Ca locuri, e o poveste mai lunguță, dar încerc să o rezum. Erau cluburile astea, case de cultură mai bine zis, unde am început repetițiile, după care am fost la Circ, alt loc apropiat de sufletul meu. Acolo a fost pionieratul, pentru că eram vecin de cabină cu niște foști cascadori care își făcuseră o trupă de acrobații călare. Și, astfel, auzeam tot ce discutau ei din viața de cascador: ce se întâmpla pe la filmări, cum se distrau, și așa mai departe. Și mi-au plăcut în mod deosebit caii. Din dragoste pentru cai m-am apucat de meseria asta, pentru că asistam la toate repetițiile lor în manejul mic de la Circ până când intram în spectacol. După ce ieșeam din spectacol mă întorceam la cai. Deci datorită lor am început școala în 1987, la filmul ”Mircea” al lui Sergiu Nicolaescu, școală care a durat vreo șase luni în loc de trei, timp în care am învățat de la cascadorii din generația veche.
AGERPRES: Duci o viață foarte agitată.
Dan Motanu: E adevărat, dar frumoasă.
AGERPRES: Dar probabil că și tu ai nevoie de momentele tale de liniște. Există un loc în București unde vrei să fugi departe de gălăgie, departe de toți și de toate, unde să te relaxezi?
Dan Motanu: Da, există și profit de el cât pot. Este Parcul IOR, acum îi spune Alexandru Ioan Cuza, unde merg de fiecare dată să mă adun, să mă odihnesc și acolo și creez.
Foto: (c) Vlad STAVRICĂ / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Îți vin idei pentru viitoare spectacole.
Dan Motanu: Da.
AGERPRES: Pentru că tu faci niște spectacole de anvergură, pe stadioane, pe hipodrom, chiar am văzut câteva dintre ele. Ai filmat în multe filme istorice, chiar și aceste spectacole sunt cu tentă istorică…
Dan Motanu: Da, și aceste spectacole sunt foarte educative.
AGERPRES: Ca să rămânem în tentă istorică, dacă ar fi să alegi între Bucureștiul de altădată și Bucureștiul de azi ce ai alege?
Dan Motanu: Aș alege, clar, Bucureștiul din perioada interbelică. Eu mă regăsesc în perioada aia. De ce? Pasiunea mea foarte mare este cinematografia. Ca să-ți dau un exemplu, la vremea aceea erau 40 de cinematografe care duduiau. Oamenii își luau cultură de la cinematograf atunci, s-a dezvoltat foarte tare și radioul, televiziunea era pe drum, ”pe cale să”. Nu degeaba îi spunea ”Micul Paris”, arăta într-un mare fel Bucureștiul, și aș vrea să revină la aspectul de atunci.
AGERPRES: Eu, de câte ori v-am văzut pe voi, cascadorii, v-am văzut în echipă…
Dan Motanu: E muncă de echipă, clar.
AGERPRES: Văzându-vă și în show-uri atât de mari, sunteți ca o armată. Când o să putem vedea în București spectacole cum ați făcut în alte orașe ale țării?
Dan Motanu: Dacă am fi solicitați, am face și în București. Am făcut la un moment dat, chiar de Zilele Bucureștiului, acum vreo șase ani, cred, un spectacol în Parcul Herăstrău, cu cavaleri, cu domnițe, foarte reușit.
AGERPRES: Plasat în ce zonă istorică?
Dan Motanu: A fost un spectacol medieval, la Curtea Franței, un turnir. Mă întrebai mai devreme de munca în echipă. Da, este îngrozitor de multă muncă. Cam toți colegii care iau parte la acest proiect nu doar joacă în spectacolul respectiv, fac și producție, și transport, și muzică, și sonorizare, și lumini. Ne ocupăm noi, ca echipă, de absolut tot ce se întâmplă acolo. Nu poate face față unul singur la toată povestea asta pentru că este foarte, foarte grea. Echipa e mare, compusă din vreo 250-300 de persoane, cu 100 și ceva de figurație, care nu știu despre ce este vorba. Noi, în funcție de orașul în care mergem, alegem figurație și avem la dispoziție o săptămână să-i pregătim. Deci în perioada noastră de pregătire în locul respectiv nu știi ce să faci mai repede: să repeți textul, să aranjezi cutiile pentru cascadorie, să pregătești caii, să pregătești figurația. Deci este o muncă asiduă, dar rezultatul este de excepție. Adică în momentul în care nu te mai lasă publicul o jumătate de oră să ieși de pe stadion datorită bisurilor, ai uitat de tot.
AGERPRES: E o senzație pe care o trăiești…
Dan Motanu: De vis! Uiți și de oboseală și de tot.
AGERPRES: Până la urmă, voi sunteți niște artiști, nu?
Dan Motanu: Da, noi suntem niște artiști care îi facem mari pe actori (râde — n.r.).
Foto: (c) Vlad STAVRICĂ / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Îi protejați, aș spune eu, în anumite situații.
Dan Motanu: Într-adevăr. Hai să-ți dau un exemplu. Cel mai mare film care s-a filmat la noi până acum a fost ”Cold Mountain”, unde noi am avut o sarcină înfiorător de grea. În ce sens? Se filma într-un crater de vreo 30 de metri adâncime cu o circumferință de 50 de metri. Era înfiorător de cald, erau afară vreo 42 de grade, în câmp, unde nu bătea vântul absolut deloc. Pe marginea craterului, pe fundul lui, erau focuri aprinse. Acțiunea din secvența aceea se petrecea iarna. Noi eram îmbrăcați în haine foarte groase, aveam actori în față cu care aveam și scheme de luptă și trebuia să-i și protejăm de figurația pe care o aveam în spate. Deci aveam vreo 1.200 de soldați care ne împingeau către actori, iar noi trebuia să ne luptăm și cu soldații, și cu actorii și să facem și schemele de luptă între noi. În plus, noi trebuie să protejăm și cameramanii, și animalele, în condițiile în care animalele se sperie.
AGERPRES: Revenind la subiectul interviului nostru, Bucureștiul împlinește 555 de ani. Transmite-i o urare.
Dan Motanu: Mai degrabă aș adresa un îndemn bucureștenilor: i-aș îndemna să voteze cu capul, nu cu inima, pentru că avem nevoie de oameni gospodari. Totodată, le-aș sugera să se civilizeze, să nu mai fie atât de agitați, să-și aducă aminte — cei care au citit, evident, cei din perioada pe care noi am trăit-o oarecum frumos — să mai iasă la un teatru, la un cinematograf, la o terasă, e Centrul Vechi splendid, ai unde să mergi, nu te mai poți plânge. Stau în casă și sunt disperați după bani, atât. Stau pe internet… Nu îmi mai place viața din București cum îmi plăcea în perioada copilăriei.
AGERPRES: Vrei să spui că ai pleca din București?
Dan Motanu: Nu aș pleca din București în veci, dar fac tot posibilul să-i scot din casă. Eu organizez fel de fel de evenimente culturale cu scopul de a-i atrage, de a-i scoate ”din bârlog”. În momentul în care s-au obișnuit, ies mai des.
AGERPRES: Dar dacă ar fi să atragi străinii care vin la noi în țară, cum i-ai atrage? Ce crezi că ar trebui să admire?
Dan Motanu: Fetele frumoase din București, clar. În primul rând (râde — n.r.). Sunt atâtea locuri în București care pot fi vizitate. Unele sinistre, cum e Casa Poporului, dar merită vizitată o dată în viață. Sunt cartierele astea foarte frumoase, cele noi sau cele vechi, cum pomeneai și înainte de zona Primăverii, Dorobanți, Domenii. Acolo, într-adevăr, eu, care sunt obișnuit cu ele, mă plimb de fiecare dată cu plăcere când ajung pe acolo.
AGERPRES: Și să facă și o cursă cu calul?
Dan Motanu: Nu ar fi rău. Să facă și puțină mișcare. Sunt o puzderie de baze hipice în jurul Bucureștiului, este un sport extrem de complex și extrem de benefic pentru organism. Lucrează absolut toți mușchii din corp, începând de la gleznă până la ceafă. Deci recomand cu căldură bazele hipice din jurul Bucureștiului.
AGERPRES: Îți mulțumesc mult, îi mulțumesc și căluțului tău că a avut răbdare să stea cu noi în timp ce am vorbit și abia aștept un spectacol cu voi în București.
Dan Motanu: Cu mare drag. Depinde de oficialități. În schimb, aș adresa o rugăminte oamenilor: să vină cât mai des la cinematografe și la teatru. Și să facă sport, să facă mișcare, să încalece pe cal că e păcat de Dumnezeu!
sursa-http://www.agerpres.ro/
