Că lumea e nebună, deja nu e o noutate. Nu e o noutate nici faptul că tot mai mulți profită cu cinism de pe urma nebuniei ăsteia. Cel mai nou exemplu: zece milioane de demenți au cumpărat în două zile un telefon care, în afară de marcă, nu înseamnă nimic în plus față de alte sute de modele existente pe piață, unele chiar mai performante.
Ei bine, eu n-aș vrea să fiu în pielea ăluia care plătește-după ce stă la coadă zile și nopți-un telefon care se îndoaie, atunci când este ținut în buzunarul de la pantaloni! Mi se pare halucinant că nimeni: designer, proiectant, fabricant-nu a luat în calcul acest aspect banal, care ține de rezistența materialelor. Bănuiesc că nu era prea greu, și nici prea scump, să rigidizeze suplimentar carcasa, sau să folosească un material puțin mai gros. În fond, un stand pentru testarea acestui aspect se poate încropi din orice există prin laboratoarele oricărei fabrici amărâte. La limită pui niște angajați să umble cu el în buzunar, să vezi ce și cum.
Sigur, această ”mică problemă” n-o să descurajeze hoardele de martori ai lui Apple să cumpere ultimul rahat al firmei. Numai că fenomenul sacrificării funcționalității în favoarea formei ia avânt. Renault Captur este un exemplu. Mașina oferă, din cauza formei, cea mai proastă vizibilitate laterală și posterioară șoferului. Exemplele cunoaștem cu toții.
De unde se vede că și proiectarea asistată pe calculator, și realitatea virtuală, și alte ”scule” de genul ăsta au limitele lor, și tot metodele bătrânești de proiectare-dezvoltare sunt de preferat.
