Am ieșit puțin, după o zi deloc plăcută. Și m-am întors repede. La intrarea în curtea blocului, aceleași bălți de urină și aceeași țigani care beau bere și se înjură. În parcarea din fața blocului, la fel, tribul de țigani se înjură gros, iar puradeii cerșesc agresiv. Pe stradă, aproape pustiu. Unele trotuare au fost terminate, altele, nu. Niște muncitori plictisiți și asudați sapă un șanț prin asfaltul proaspăt turnat, și prin dalele trotuarului, pentru a monta o conductă de scurgere a apei pluviale. Măgăoaia de asfaltat pufăie într-un soi de parcare, așteptând momentul potrivit să întindă un asfalt pe care mâine îl vor sparge niște năuci, care sigur au uitat ei să facă ceva. Deși pistele de biciclete sunt gata, cel puțin până la Biserica Albă, puținii bicicliști fie se împleticesc printre mașini, fie dau peste amărâții care-și trag picioarele prin deșertul de fals granit.
Renovarea bisericii albe se cam apropie de sfârșit. E mai ”împopoțonată” cu patru schimbătoare de căldură de la aerul condiționat. Unul dintre preoți mi-e vecin. L-am întrebat cum se pupă asta cu ”monomentu isteric”. A dat din umeri. Ce dracu era atât de greu să ascundă o unitate mai mare pe lateral, la nivelul solului? De măgăoaiele alea oribile, în care se aprind lumânări pentru ”vii” și pentru ”morți” nu l-am mai întrebat. Pierdere de vreme.
La întoarcere, un soi de interlop, plin de tatuaje, și îndopat cu steroizi, cu un merțan preparat de Brabus, care s-a mutat la scara vecină, înjura de mama focului. De ce, habar nu am. Poate era pilit, poate trăsese pe nas, poate ambele. Sau poate se plictisea. Vesele vremuri.
