Ultimul 23 August, o butaforie gigantică la Casa Radio.
În 1989, Republica Socialistă România și-a serbat pentru ultima dată Ziua Națională, pe care propaganda o umflase până la nivelul de Revoluție de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă. În ton cu construcția noului centru civic bucureștean (prin demolarea unei cincimi din orașul vechi), realizările urbanistice ale regimului Ceaușescu nu puteau să nu fie lăudate.
Locul tradițional de desfășurare a paradei – bulevardul Aviatorilor, ulterior stadionul 23 August, a fost schimbat cu strada Știrbei-Vodă. Aceasta fusese supralărgită între podul Eroilor și strada Berzei, prin demolarea multor vile și case, după care fusese populată cu blocuri-tip. Spre pod, apăruse un colos, o construcție imensă, încă neterminată în 1989, care trebuia să adăpostească Muzeul de Istorie a Republicii Socialiste România.
Deoarece clădirea nu era terminată, fațada dinspre Știrbei-Vodă a fost cosmetizată, inclusiv cu geamuri temporare și finisaje-butaforie, pentru ca Ceaușeștii să dea bine în balconul gigantic la urmărirea paradei. Molozul din fața clădirii a fost înlocuit rapid cu gazon. A fost singurul moment când această clădire inutilă a jucat un rol. După 1989, cunoscută sub denumirea de Casa Radio, a căzut în paragină, iar după 2000 a fost secționată în două, dorindu-se transformarea ei în mall și centru de afaceri, proiect abandonat. Astăzi, locul zace în ruină.
Oamenii care au defilat pe 23 August 1989 erau înfometati și supuși restricțiilor aberante din anii ’80, o perioadă neagră în istoria României, așadar ne putem imagina ce fericiți erau să îl aclame pe întâiul Președinte al României, tovarășul Nicolae Ceaușescu și pe ilustra sa soție, academician și savant.
