Mă ia de mână, se apropie de mine. Vrea să mă sărute. Mă tot întreb cine dracu e tipa asta. Deschid gura, vorbesc, da’ nu aud nimic.
Sună alarma. Ce? Nu!
Pun mâna pe telefon, e șase dimineața. Ce? Nu!
Beau o gură de apă și mă scol. Fac duș, mă îmbrac, ies pe ușă. Ajung în stație odată cu tramvaiul. Mă trântesc pe scaun. E liniște în 41. Nici nu dau drumul la muzică în căști.
Ajungem în Crângași, se urcă.
– Evantai, trei lei! Șervețele, doi lei! Leucoplast, un lei! Pix, un lei!
Se mai urcă unu’. Mic, slab, murdar, desculț. Urcă prin față, se uită-n jur, își freacă mâinile și fuge până-n curu’ tramvaiului. Se întoarce. Se duce la mijloc. Țipă. Coboară.
O puștoaică stă în picioare lângă un scaun gol. Se urcă și fuge până la ea.
– Domnișoară, stați aici sau nu? Dacă nu, vreau eu să stau. Eu!
Are o pălărie de paie în cap, un geamantan în mână, și-un costum crem. Se face comod și scoate telefonul.
– Ce faci, dragă? Ieșim la un păhărel? Aoleu! În Predeal, m-ai sinucis, da’ ce cauți în Predeal? Ei, lasă, dragă. Nu știi povestea aia? Vine Leana la vecină-sa să-i zică bârfa. A violat-o unu’ pe Maria. Aia nu înțelege. ”Adică a luat-o cu forța, fă!” La care vecină-sa, ”Lasă, dragă, de-am avea și noi norocu’ ăsta.”
Mă uit la el și nu pricep de ce nu sună alarma.
