Revoluţiile, răsturnările de guverne, zaverele de tot soiul au un element comun: cine deţine aplicarea forţei şi în ce măsură e dispus să o folosească. În majoritatea cazurilor este vorba de armată sau poliţie, dar există şi situaţii atipice în care apar forţe şi tehnici neortodoxe, combinaţii surprinzătoare – însă în esenţă, schimbarea se produce prin forţă sau ameninţarea cu forţa (în „revoluţiile de catifea” cel care cedează renunţă de fapt să-şi mai joace cartea de frică). După ce se stabilesc poziţiile deţinătorilor de forţă probelemele ce mai rămân de rezolvat sunt de PR şi HR cum s-ar spune: identificarea unui lider acceptabil de majoritate şi vopsirea lui în culori plăcute ochiului (când treaba e făcută de profesionişti liderul minune e stabilit cu ceva vreme înainte, ca şi desfăşurătorul acţiunilor post-factum, există listă cu înlocuitori etc.) Nu poate fi vorba de aşa ceva în cazul Voiculescu – Antena 3.
Acum despre Mircea Badea şi „plimbarea împotriva statului” de la Cotroceni. Câteva lucruri sunt clare: tot ce se întâmplă acolo e o regie cruntă. Toate dezvăluirile senzaţionale de la Antena 3, multe făcute „în direct” sunt în realitate regizate în cel mai mic detaliu. Nu există improvizaţie în acţiunile Antena 3, treaba se desfăşoară după un scenariu.
Întrebarea este: ce finalitate are acest scenariu? Răsturnarea lui Băsescu? Cine poate crede că va ieşi lumea în stradă cât să ducă la o cădere a preşedintelui cu 3 luni înainte de încheierea mandatului? Eliberarea în forţă a lui Voiculescu de la Bastilia? Nici aşa ceva nu este de imaginat. Revoluţie? Din nou, imposibil.
Aşadar, ce îşi doresc scenariştii Antena 3? Eu cred că vor să-şi vândă scump pielea. De fapt se află într-un dialog cu Victor Ponta. După ce au aflat că clădirea în care îşi desfăşoară activitatea îşi va schimba proprietarul au sărit în sus – dar noul proprietar, pe numele lui Victor Ponta s-a grăbit să-i asigure că-i va lăsa în pace. Însă nu a fost de ajuns.
Scenariştii Antena 3 nu vor să-şi schimbe stăpânul decât în anumite condiţii. Aşa că vor să-i demonstreze lui Victor Ponta că îi pot face mari probleme în campania electorală de la toamnă. Îi arată că pot scoate lumea în stradă, ceea ce contează destul de mult într-o societate amorţită, chiar dacă este vorba de – să zicem – 2.000 de pensionari. Antena 3 nu a scos la înaintare artileria grea: „dezvăluirile” despre Victor Ponta. Asta e un fel de armă nucleară, cu pagube colaterale care pot avea consecinţe nebănuite. Deocamdată e ţinută în rezervă, câtă vreme se poartă „negocierile”. La pachet este foarte posibil să vină şi condiţia explozibilă: graţierea lui Voiculescu după presupusa victorie la prezidenţiale.
În ansamblu Mircea Badea rămâne măscăriciul care îşi respectă scenariul. Însă nu e doar atât. Antena 3 s-a transformat într-o commedia dell’arte, un teatru în care actorii îşi cunosc linia de comportament aşteptată de la ei şi îşi improvizează replicile cu mai mult sau mai puţin talent. Antena 3 s-a transformat într-un reality show: îşi generează evenimentele pe care le relatează şi le comentează. Nu e revoluţie, e comedie şi negustorie.





















