Zilele astea l-am văzut pe torţionarul Alexandru Vişinescu. Un bătrânel tremurător care se adăpostea de soare pe lângă Cercul Militar, stătea pe trepte. L-am recunoscut şi m-am oprit să-l văd mai bine. A tresărit şi s-a uitat în ochii mei fără să clipească: o privire dură, încrâncenată şi în acelaşi timp temătoare. Aproape că nu am nici un sentiment faţă de Alexandru Vişinescu. Dacă ar fi fost pus sub acuzare în urmă cu 24 de ani poate că ar fi fost altceva, acum e prea târziu. Curăţenia trebuia făcută mai demult, acum urmaşii lui Vişinescu au legitimitate şi conduc România.
Privindu-l pe Vişinescu mi-am amintit de o discuţie recentă cu maestrul Eftimie. Întrebarea lui suna cam aşa: dacă ar veni o revoluţie, ceva care să-i arunce pe miniştrii şi parlamentarii de azi în puşcării, iar tu ai fi temnicer, ce le-ai face?
Greu de răspuns la o asemenea întrebare. Dacă au cea mai mică bănuială că nu sunt supravegheaţi, temnicerii pot deveni nişte bestii absolute (chiar dacă în viaţa privată rămân oameni normali, cel puţin în aparenţă) – uitaţi-vă la ce s-a întâmplat la Abu Ghraib. Să fii gardian în puşcărie şi să-l ai pe mână pe Duicu sau pe Voicu, ori pe orice alt mahăr care a făcut parte din cangrena ce roade România…
P.S. România e o ţară democratică. Foştii supremi ajunşi în puşcării scriu cărţi, au bloguri, celule VIP, etc.
