Mă duc să mă tund la Vali. Doamna Vali. De fiecare dată îmi taie bretonul strâmb. Și, de fiecare dată, mă-ntreabă dacă-i drept, iar eu zic da.
Pe partea dreaptă sunt bărbații. Trei pe scaun, cu foarfeca-n păr, patru la coadă. În stânga, femeile. Doamna Vali face un permanent. Căcat. Ajung sub mâinile altcuiva.
– Scurt, sub linia maxilarului.
– Nu!
– Da.
– O să le dai șoc. Fatală. Știe cineva?
– Nimeni.
Pe canapeaua roșie, cu ochii-n pilă și pila-n mână, stă tipa de la manichiură. Dă o limbă pe dinți, cască, ia telecomanda și schimbă postul. Lasă un pic pe desene animate. În timpul ăsta, cucoana de lângă mine vorbește de nepoată-sa. O șmecherită mică. Face numa’ porcării. Da’ e o scumpete.
Cu Alessia, șmecherita, în urechi, n-aud când începe discuția despre Bianca Drăgușanu.
– Aoleu, da’ atunci când a fost la Măruță, de-a fost și Victor. Ce i-au făcut atunci. A început asta să plângă.
– ‘Ai, lasă-mă! Își dă toată lumea cu părerea. Ce-i între ei, ei știe. Și aia, ce dracu e ea, jurnalista aia! De apare la Capatos. Vine ș-aia, ce să zic, dă parcă e ea un exemplu moralizator!
Tipa care mă tunde încearcă să facă conversație, îmi pune întrebări, să acopere discuția ăstorlalte. Că fiică-sa m-ar omorî dacă ar vedea că mă tund. Că ar trebui să folosesc niște balsam. Că, gata, regenerez părul de nu se vede. Eu tot zâmbesc, mai zic da, nu. Tace vreo două minute. Scoate foarfeca din păr și se întoarce:
– Asta face bani cu căruța și voi vorbiți ca țațele. Mai las-o dracu! Nu vi s-a acrit de ăștia?
Tăcere. Tipa de la manichiură ia telecomanda. Schimbă postu’ și discuția continuă.
– Da’ ea n-arată rău, nu poți să zici.
