Dacă ne-ar întreba cineva brusc cu ce am rămas după trecerea prin Lehliu și prin Lehliu Gară, în cadrul proiectului România reală, singurul răspuns rapid ar fi că are un parc desenat frumos în centru. Și atât, dar fix atât sau pe aproape.
Proiect susținut de Western Union, Flanco șiCarpatcement.
Aflat în vestul Bărăganului, orașul – de care mai depind și satele Răzvani și Buzoieni – este perfect de anost. O singură mare investiție, evident legată de profilul său agricol, și anume fabrica de ulei de vreo 50 milioane de euro a Biomart Energy, o divizie a portughezilor de la Martifer, pe care-i vom găsi și mai jos, la Călărași, pe ruinele a ceea ce a fost combinatul siderurgic Siderca.
Când am intrat în Lehliu, singurul lucru impresionant era parcul din centru, așa cum am și spus deja. În rest, câteva bănci, o covrigărie unde e mereu coadă, ceea ce ne aduce aminte de București, o terasă cu un picior în perioada pre 1990 și altul în prezent. Deci, o amestecătură groaznică. Prețurile, însă, foarte mici, 4-5 lei berea, 3-4 lei cafeaua. Argumentul ăsta, însă, nu ne-ar face să revenim.
Cât despre cazare… În Lehliu Gară e un singur motel, spre ieșirea din oraș. Am fost acolo, pe afară e interesant, acoperit de iederă, părea cochet. Aiurea, gardul și leopardul. Așa că, strângem din dinți și plecăm cale de câțiva kilometri, vreo trei, spre Răzvani, unde, speram noi, vom găsi un loc de pus cortul. N-am găsit și, ca atare, deja enervați, ne-am întors la motel.
Una dintre camerele primite avea o urmă de topor sau ceva asemănător pe ușă, dușul nu avea suport, mirosul era suspect, patul inconfortabil, una peste alta cea mai neplăcută noapte de până acum, mai ales că n-am riscat să mâncăm, ne-am limitat la rezervele noastre. În schimb, ne-am scuturat de 75 de lei pentru ceva „întăritoare”.
Lehliu e primul oraș întâlnit în plimbarea prin România reală și e dezamăgitor. În schimb, cam toate satele prin care am trecut, și înainte și după, arată mult mai bine și sunt mai civilizate. De altfel, pe măsură ce înaintăm către Dunăre, agitația dispare, inclusiv cea de pe drumurile naționale.
FARMACIA
Ca să fie tacâmul complet, deși am prăpădit o sumedenie de bani pe încălțări potrivite, una dintre perechi a agresat un călcâi și am aterizat într-o farmacie. Acolo, patroana, care ne-a rugat să nu-i dăm numele, ne-a povestit că a revenit după 15 ani din București în ideea că va reuși să-și facă mica afacere din Lehliu funcțională.
„Am avut parte de o surpriză. Oamenii cumpără doar ce văd în reclame, refuză din start să accepte ce le sugerez, chiar dacă e mai ieftin. Degeaba îi spui, domnule plantele sunt bune, au efect uneori, dar știi care e efectul lor final? Crezi că pastilele astea de slăbit sunt vreo soluție minune? Dacă ar fi, nu ar fi toată lumea slabă? În plus, am auzit de multe ori că nu-i problemă de bani… Hm, aici nu-i problemă de bani?”
Din ce vedem, marile lanțuri de farmacii ucid unitățile micilor antreprenori în domeniu, pe rețeta din comerț, ceea ce în Lehliu nu e cazul, nu există magazine ale marilor negustori prezenți pe piața românească, sunt însă inițiative locale, deci pe aici, comerțul tradițional e, încă, stăpân.
ÎNTÂLNIREA CU WESTERN UNION
Un element pozitiv în Lehliu e existența câtorva bănci, unde există și serviciile Western Union, compania „responsabilă” pentru transportul unei mari părți din cei peste 3,5 miliarde de euro trimiși acasă de românii din străinătate (sumă mai mare decât investițiile străine, cifrate la 2,7 miliarde euro) și aproape fiecare oraș al țării are partea sa de emigranți ale căror familii își ridică banii, fie de la poștă sau de la bancă, fie online, fie prin bancomat prin intermediul celor 6.200 de birouri Western Union din România.
Iar banii respectivi au ajutat la creșterea bunăstării, s-au construit case noi, copiii au fost trimiși la școală (în cazul părinților conștienți), per total a crescut nivelul de viață fără să fie nevoie de îndatorare și așa creditul cu buletinul a făcut ravagii.
sursa-http://www.businesscover.ro/
