Mersul pe jos este, atunci când te plimbi, o plăcere. Sigur, atunci când trebuie să mergi o oră pe jos ca să ajungi undeva (inclusiv la școală, așa cum se întâmplă în multe regiuni izolate din țara noastră), nu mai e chiar atât de frumos. Noi, la Business Cover, am decis că mersul la pas este cea mai bună modalitate de a vedea ce se întâmplă prin România din afara orașelor și a zonelor cunoscute și frecventate pentru vacanță sau pentru un simplu grătar.
Proiect susținut de Flanco, Carpatcement și Western Union.
Așa că, azi dimineață, am pornit spre mare, primul popas fiind în Brănești. Și am pornit de braț cu un aparat foto Sony NEX-3N, un ultrabook Acer Aspire S3, foarte bun pentru astfel de demersuri și, în fine, un excelent Nokia Lumia 1020, cu supercameră foto. Toate provenite din diversitatea si versatilitatea tehnologică a ofertei Flanco.
Până la urmă ne-am oprit în Pasărea, fix lângă, pentru că aici am găsit rapid o pensiune.
Rapid înseamnă că am căutat pe net înainte să intrăm în Brănești. Da, știu, ar fi trebuit să ne facem traseu exact, cu opriri și rezervări și tot ce mai era nevoie. Nu, nu ar fi trebuit, pentru că ideea proiectului România Reală a fost de la bun început de a vedea cum te poți descurca fără un plan dinainte stabilit, în care să existe cât mai puține necunoscute (sau deloc). Proiectul este un demers jurnalistic, nu o provocare sportivă; mersul pe jos nu este o modalitate de a ne face viața mai grea, ci este o caracteristică esențială a proiectului în sine.
Bun, sper că lucrurile sunt mai clare acum (am primit mai multe întrebări zilele acestea legate de proiect și multe persoane au înțeles greșit).
DE LA ZGOMOT LA LINIȘTE
În primul rând, diferența dintre aglomerația din București și liniștea din afara lui este imensă. Sigur, nicio surpriză aici, dar atunci când ieși la pas din oraș și treci și de comuna limitrofă Pantelimon, diferența se vede. Când ieși cu mașina, așa cum am făcut de multe ori, nu îți dai seama de schimbarea imensă prin care treci. Autovehiculul este o componentă fundamentală a civilizației moderne, dar ar fi excelent dacă uneori ieșim din vâltoarea cotidiană și lăsăm timpul să treacă mai încet. Și, credeți-mă, o oră de mers pe jos la deal trece mult mai greu decât o oră alergat pe la evenimente în oraș sau o oră la birou în care te chinui să respecți un dead-line.
Comuna Pantelimon, cel puțin în zona de est, e o replică fidelă a crizei imobiliare. Adică anunțuri nenumărate cu terenuri de vânzare, clădiri construite doar pe jumătate, vile terminate goale. Evident, și o mulțime de depozite de construcții, care nu prea mai găsesc mușterii.
Drumul dintre localități, în special zona care traversează pădurea, ar fi foarte frumos dacă nu ar fi presărat cu gunoaie. Am senzația că nu putem să nu ne dăm în petec atunci când nu ne vede nimeni. Este adevărat că nici prin comună nu am găsit prea multe coșuri de gunoi, dar în zona destinată doar autovehiculelor nici nu ar trebui să fie; aceasta nu înseamnă că trebuie lăsate sticlele de plastic acolo unde le golim.
Zona Brănești – Islaz – Belciugatele este înstărită, susținută și de companiile prezente. Suferă însă la alt capitol, cel al turismului. Deși este o regiune frumoasă, unde se poate și pescui și vâna, nu se găsesc nici pensiuni, nu se face nici vreo reclamă pe undeva. Am găsit cu greutate și pensiunea unde ne-am cazat, Vila Brignoli, care nu are un site ca lumea, drept pentru care o descoperi pe diferite agregatoare de oferte.
Pensiunea valorifică pe deplin potențialul zonei și are clienți și străini care vin pentru vânătoare, proprietarul este un italian prietenos și vorbăreț, care nu știe română, dar ăsta nu a fost un impediment, iar șampania pe care am băut-o împreună n-a plâns de ciudă din cauza amalgamului de limbi (noi am încercat și cu engleză).
Oricum, avem un potențial clar neexploatat, o regiune perfectă pentru liniște și odihnă și care se află și foarte aproape de Capitală.
ȘI POATE DE AIA
Arată bine, e curățică, are investiții – o fabrică Makita și una Saint Gobain – care asigură o oarecare bunăstare în zonă. Tot aici, să ne mirăm împreună, sunt trei grădinițe, trei școli și patru licee, dintre care unul silvic la care vin copii din toată țara, la vreo 5.000 de locuitori. Așadar, prin preajma marilor orașe nu e totul pierdut.
iar investitorii din zonă au asigurat venituri inclusiv pentru pensiune care a avut camere închiriate pe termen foarte lung, peste jumătate de an, dar, după cum spun cei care o îngrijesc, anul trecut și anul ăsta nu e strălucit, treaba a mers mult mai bine în 2011 și 2012.
Cam asta ar fi. Ce se va întâmpla pe măsură ce ne pierdem în Bărăgan și apoi ne apropiem de Dunăre rămâne de văzut. Nici n-am ieșit din zona metropolitană a Bucureștiului.
sursa-http://www.businesscover.ro/
