Nimic nu se compară c-un cur de domnişoară.
Ies din bloc. Am laptopul pe-un umăr, rucsacul pe celălalt şi hainele într-un sac de gunoi. Taximetristul se uită la mine, mă întreabă dacă-s bine, dacă vreau să m-ajute. Am faţa albă ca varu’, cearcăne până-n gură şi-o cutie cu fiole de calciu în mână.
– Nu, nu. Mulţumesc. Mergem la Republica.
– O luăm pe Pantelimon?
– Pe unde-i mai scurt, vă rog.
Transpir ca un porc. Îmi tot vântur rochia, discret, să nu vadă şoferul. Ne mişcăm o dată la cinci minute, claxonăm o dată la 30 de secunde. Habar n-am unde suntem, tot ce ştiu e că-mi vine să dau la bojoci.
– Suntem pe Chişinău, domnişoară. Pe Bulevard. Hai că nu mai avem mult.
– Putem să oprim două minute, să iau o apă de undeva?
Opreşte, cobor, o iau spre magazin. Bate şoferu’ în geam. Mormăi, „Lasă-mă domnule, în pace”. Deschide geamul şi urlă după mine:
– În spate, domnişoară, în spate!
– Ce?
– Rochiţa, la spate. Rochiţa!
Aveam rochia prinsă-n chiloţi. Am fost, de atâtea ori, atentă să nu păţesc asta când ieşeam din budă. Dar mi s-a întâmplat. Undeva, la dracu-n praznic, în Pantelimon. Pe bulevard.
