Antoine Heemeryck[1], Adrian Majuru[2]
În întreaga sa istorie, orașul, indiferent de arealul cultural şi geopolitic care-i aparține a fost și rămâne un mesager şi o matricea al simbolurilor. Dintotdeauna orașul a fost miracolul rătăcirii în deplin anonimat, anonimat conferind o anumită libertate de exprimare iar sub această protecție, mesajele protestatare sau de ridiculizare a vreunui personaj public sau politic erau „ziarele” antichității; protestele, cuvintele care ar fi atras pedepse sau stigmatul, prindeau cu adevărat glas pe zidurile cetăților, caselor, sau strecurându-se discret prin colțuri de stradă sau pavajele marilor răspântii de drumuri ale cetății.
Astfel de mesaje au fost atestate atît în orașele Egiptului antic, cît mai ales în lumea greco-romană. În epoca romană târzie cel puțin, indiscrețiile, relațiile extraconjugale ale unor personaje influente, aventurile lor precum și mesajele clare de amenințare, erau desenate la adăpostul nopții de mesageri plătiți. A doua zi, întreaga cetate lua la cunoștință de „veștile” nou desenate și povestite pe ziduri, anonim fiind doar mesagerul, pe când persoanele vizate erau enunțate în mod clar, și de multe opri astfel de întâmplări hrăneau răzbunări teribile împărțite între taberele adverse. (Joseph Rykwert, 1988)
Mesajul grafiti de pildă a avut însă și alte semnificații sau destinații: acela de a mulțumi cuiva, zeilor sau vreunui protector binevoitor; adesea mulți dintre gladiatori în antichitate sau artiste de circ, baletiste, de la medieval la mijlocul secolului al XIX-lea, primeau mesaje de admirație pe zidurile cetății.
Mesajul grafiti din orașul medieval și modern, devine un adevărat schimb de polemici atunci când tabere adverse, atât politice cât și religioase se pregăteau pentru o dispută la vedere. Sloganul desenat pe ziduri pregătea viitoarea confruntare.
În orașul medieval târziu se face cunoscut și mesajul „desenat” al unor găști de cartier influente, pentru marcarea simbolic a teritoriului cu un simbol. Se știe faptul că, în primele secole de existență, creștinii își marcau prezența cu un mesaj desenat, simbolizat de doi pești, după cum au existat și simboluri specifice pe zidurile sau porțile caselor celor proscriși, în întreg evul mediu cu prelungiri în modernitate. Mesajul scris avea menirea de a marca puterea sau tentativa unei impunere in spaţiu. (James C. Scott, 1998)
Orașul a cunoscut dintotdeauna o adevărată competiție a mesajelor, a strigătelor anonime, care, în orașul contemporan, cel puțin pentru ultimele patru decenii, să avem chiar și o componentă ludică, dincolo de aceea de ironie.
Descendența protestului anonim se regăsește astăzi în arta grafiti, în tot spațiul urban contemporan, indiferent de areal cultural. Această universalitate a mesajului anonim cu scopul public dovedește că există, indiferent de epocă istorică, o expresie a revoltă tăcută, de revelare a adevărurilor ascunse, de răspunsuri care sunt eludate de cei puternici. Astfel de expresie arată remanenţa luptei ideologice între clasele sociale pentru care oraşul devine miza. Aici, putem să luăm drept exemplu Piaţa Universităţii care este cronic acoperită de mesaje diverse cu tonalităţi contestatare, şterse periodic de către autorităţile publice.
Astăzi avem un limbaj foarte diversificat de reprezentare, de la protestul individual, strigătul de disperare sau resemnarea vizuală la nivel simbolic, la protestul legitimat printr-un simbol colectiv. Orașul românesc a recuperat relativ recent realitatea cultural-cotidiană, prin excelență urbană a culturii grafiti. Cele mai vechi repere le avem din interbelic, atunci când apar pe gardurile sau zidurile caselor simbolurile unor partide politice, cu prilejul alegerilor. Lupta politică se materializează în universul urban. Primele mesaje care ies din sfera electorală reapar odată cu decembrie 1989 însă cultura grafiti, cu întreaga desfășurare de simboluri, cucerește orașul românesc abia odată cu generațiile care s-au maturizat începând cu 1990. (Stephen K.Sanderson, Arthur S.Alderson, 2005)
Teatru, film, arte vizuale informale, comunități virtuale, mesaj arhitectural sau urbanistic, literar sau comportamental, sunt, mesaje ale orașului reprezentat. Avem personaje felurit colorat-reprezentate, peisaje urbane stilizate simbolic dar și mesaje îndreptate către orice privire s-ar putea opri preț de câteva clipe. Mesajul anonim adresat ochilor altor anonimi aduși de hazard în fața protestului este o parte foarte vie din viața unui oraș; este o parte din diagnosticul necesar și obligatoriu pentru o lume care se trezește din lentoarea comodității istorice și își cere dreptul la viață. (James C. Scott, 1998)
Istoria oraşului este de asemenea istoria puterii şi reprezentarea sa. Bucureştiul comunist este în acest sens un exemplu deosebit cu monumentala « Casa Poporului » (Althabe, 2012), expresia unei puteri totalitara, dar şi pentru celebra « Piaţa Universităţii » loc de dizidenţa şi de lupta politica civila. Urbanul era principal vector al proiectului comunist de inspiraţie staliniană spre deosebire de doctrina maoistă. Doctrina a fost aplicată cu o violenţă fără termen de comparaţie de către khmerii roşii, în Cambodia, unde aceştia au golit toate marile oraşe, aceasta fiind prima etapa a politicidului ce urma.
Dacă schimbăm epoca şi zona geografică, putem să ne aducem aminte cu M. Foucault, că, în timpul evului mediu, pedepsele erau făcute publice, făptașii fiind torturați – făceau atunci „amenda onorabil” – sau executați în faţa populaţiei. Expresia puterii, expresia puterii lui Dumnezeu pe care regii îl reprezentau, acest regim de pedepse vroia sa fie încrustat în universul social urban, în conștientul colectiv. Iată de ce, uneori, mesaje de amintire erau lăsate unde se petrecuse crima.
Oraşul a fost dintotdeauna un câmp de bătălii ideologice, între de o parte statul şi forțele sociale care îl susțin şi pe de altă parte forţele sociale subversive ale ordinei sociale. Această constanţă, se percepe din epoca „Comunei” de la Paris (1871) până în ziua de azi. Geografii radicali, de exemplu, au arătat cum, în ultimi ani, doctrina contra insurgenţei este importată din regimul militar la nivelul oraşului (S. Graham, 2010). Aşadar, observăm la Londra de exemplu o folosire a dronelor pentru a „vâna” populaţia indezirabilă – migrații, squatter etc. Oricine este un insurgent potențial în acest dispozitiv de supraveghere. Putem sa citam de asemăna modul in care unori militanţii europeana au fost infiltrate de către serviciile secrete Romanesc înainte de a putea manifesta contra summit-ului NATO organizat in Bucureşti. Trebuie sa ne amintim ca atunci capitala romaniei a fost acoperit de o forţa militaro-politienesc fără echivalent sub aplaude naive al elite mass-mediatica.
Lupta pentru spaţiu şi pentru înscrierea simbolică a mesajelor asupra spațiului creează o tensiune creatoare în mediul urban. Dacă vorbim despre Barcelona, Phnom Penh ori Paris, de fiecare dată observăm o istorie dialectică specifică pentru a controla imaginea urbanului şi ștergerea semnelor contestaţiilor sale.
În ziua de azi, întrebarea filosofului Henri Lefebvre despre „un drept la oraş” bântuiește spaţiul urbană. Colonizarea spaţiului trăit este efectiv în centru viitorul oraşului. Însă, intr-un context in care instituțiile publice sunt din ce în ce mai puţin democratice, in Europa in mod specific sub acţiunea Uniunii europene, revoltele sunt din ce in ce mai numeroase. Configuraţia politică postdemocratică se adâncește, şi ca răspuns statele adoptă o legislaţie din ce in ce mai autoritară.
Fără să aibă pretenţia de a parcurge problematica aceasta în întregime, dosarul Orașul reprezentat & Reprezentarea orașului se vrea un răspuns parţial. Se deschide cu articolul Claudiei Spata, care-și propune o abordare a relației artistice „care se stabilește între « artist » – « artă » și « publicul spectator »-« actor » susținându-și tema prin exemplul artistei Rosella Fida, care timp de câteva săptămâni a lucrat direct în spațiul public, în fața catedralei din Amiens. Expunerea intimității ca proces de creație este dezvoltată de Claudia Spata în studiul său: Despre noțiunea de intim în arta urbană. Un demers de explorare sensibilă.
Relația dintre locuire și intervențiile ideologicului în „structurile sentimentului” face subiectul unui studiu semnat de Roxana Cuciumeanu. Autoarea propune o analiză a reprezentărilor orașului și a diferitelor forme de articulare a sa în filmele de actualitate românești, din perioada 1960-1989. Studiul publicat aici, Spațiul urban cinematografizat în contextul modernizării socialiste. Locuirea între intervenție ideologică și structuri ale sentimentului reprezintă o analiză reprezentativă a resoturilor vieții domestice aflate sub presiunea ideologiei colectiviste, pentru mediul urban românesc și rolul cinematografiei în dobândirea conștiinței socialiste.
Mai departe, Corina Popescu face un traseu particular al mediului urban bucureștean post-decembrist, discutând variația socio-antropologică a liniei de autobuz 381 din București. Axa nord-sud a orașului este traversată de puține mijloace de transport în comun iar analiza de teren propusă de autoare se configurează de la început ca o tendință de studiu interdisciplinar. Autoarea discută zonele de manifestare ale eului social având ca pretext delimitările habitudinale prezente într-o călătorie, unde scenariile comportamentale oferă o interesantă teritorializare a manifestărilor.
Arta grafiti prezentată prin „miza luptelor identitare din Chișinău” este discutată de Lucian-Ștefan Dumitrescu și Nicoale Țîbrigan plecând de la o analiză foarte aplicată asupra identităților strategice anti-unioniste din Republica Moldova. Aici se disting trei doctrine politice, care s-au manifesttat între anii 1990-2000, numite de autori după numele celor care le-au generat: Snegur, Voronin și Ghimpu. Autorii suțin că nu există o conștiință națională moldovenească, „statalitatea în R.Moldova fiind mult prea slabă pentru a implementa un proiect politic de o asemenea anvergură”.
În final, etnologul Elena Șulea discută prezența elementelor de ruralizare a urbanului în world music, analizând o serie de cazuri din România și continentul european. Potrivit autoarei „muzica lumii se află sub semnul hibridității și se petrece o migrare a manifestărilor culturale din spațiul rural, spre cel urban”. Societățile de larg consum au determinat efectul de ruralizare a urbanizării prin intermediul world-music-ului ca efect al nevoii individului de a-și exprima identitatea prin apelarea la muzicile tradiționale.
Althabe, 2010: « Oraşul, oglinda Statului: București », Interview cu Monique Selim, Revista de antropologie urbană, I (1) : 18-28.
Foucault M., 2001 : Surveiller et punir. Gallimard, Paris (1ère édition 1975).
Graham S., 2010: Cities Under Siege: The New Military Urbanism, Verso London.
Rykwert J., 1988: The idea of a town. The anthropology of urban form in Rome, Italy and the Ancient World, Faber Finds, London.
Sanderson S.K, Alderson S.A., 2005: World Societies. The evolution of the human social life, Pearson, New York.
Scott J.C., 1998: Seeing like a state. How certain schemes to improve the human condition have failed, Yale University Press, New Haven and London.
