Dacă celelalte localități în care ne-am oprit până acum aveau o vechime de 100-200 de ani, ieri am ajuns cu România reală la Adamclisi, comună ale cărei rădăcini coboară vreo 2.000 de ani în timp, și e dovedită de resturile cetății Tropaeum Traiani și de monumentul aflat în apropiere.
Cetatea are ca primă atestare anul 117 (asta nu înseamnă că nu a fost construită mai devreme), probabil în același timp cu monumentul (109), după victoria lui Traian în luptele cu dacii (una dintre bătăliile primului război dacic s-a purtat la Adamclisi). Tropaeum Traiani a fost populată cu veterani ai armatelor care au cucerit Dacia, a fost distrusă de goți și reconstruită de Constantin cel Mare, distrusă din nou de avari pein secolul VI și cu asta i-a și încetat ciclul existenței.
A devenit subiect arheologic și atracție turistică după 1.300 de ani, fiind scoasă parțial la lumină de Grigore Tocilescu, dar șantierul arheologic e încă în dezvoltare (teoretic, după cum arată putem spune că e părăsit sau băgat în conservare). Cam atât despre trecut, puteți găsi pretutindeni informații despre Tropaeum Traiani, dar cel mai bine e să vă folosiți proprii ochi, vorbim totuși despre prima mare cetate și centru religios construit de romani pe actualul teritoriu al României.
Oricum, cetatea și monumentul sunt printre principalele atracții turistice ale zonei, concurate fiind de Peștera Sfântului Andrei, dar noi ne-am dat capetele pe spate și am căscat ochii cel mai mult la stejarii seculari din pădurea Dedebal.
Revenind la Adamclisi, numele e turcesc înseamnă biserica omului, iar satul a fost și el populat de turci care au părăsit zona după ce Imperiul Otoman a pierdut Dobrogea, așa că actuala populație a comunei cu vreo 2.100 de locuitori e formată din români transilvăneni și din Teleorman, satele Abrud și Hațeg din componența comunei fiind grăitoare în raport cu descendența ardeleană.
Agricultura e și aici principala activitate, DN3 abundă de tractoare, tiruri și camioane încărcate cu grâu și alte cereale. De altfel, am aflat că pământul, de la Ostrov și până aici, e atât de bun încât s-a trecut la a doua recoltă, pe parcelele de pe care s-a recoltat orzul fiind cultivată floarea soarelui.
VIOREL DIN URLUIA
La vreo trei-patru kilometri de Adamclisi e satul Urluia, unde ne-am trântit obosiți pe niște bănci, la o masă oribil de jegoasă în fața a ceea ce e, probabil, magazinul cârciumă al satului.
Parcă la un semn la aceeași masă au apărut vreo cinci-șase femei cu copii, la o bârfă în timp ce bărbații munceau. Tot atunci l-am revăzut pe Viorel un personaj pe care îl mai întâlnisem prin peregrinările noastre prin zonă, ne explicase cum să ajungem la Negureni.
Mic, negricios, cu o vârstă incertă, poate între 30-40 sau poate între 40 și 50, Viorel e din Urluia și ne-a povestit că s-a întors de o săptămână din Spania ca să rezolve niște probleme acasă, unde are nevasta și copiii.
Muncitor în construcții, a câștigat foarte bine în România până în 2008, dar a făcut banii praf. Așa că a plecat tot în construcții în Spania, de unde trimite cam 600-700 de euro pe lună acasă. Cum trimiți, cu șoferii? „Nu, ăștia fură. Prin Western Union, îi pun banii și până ajunge nevasta la Băneasa la poștă să-i ia deja sunt acolo”.
Viorel vrea să-și termine casa – i-a pus temelia de 10-12 ani – și să se mute din casa bătrânilor și pentru asta spune că-și va lua în Spania și nevasta și fiul cel mare care a terminat liceul. „Muncim în trei, o să facem mai repede banii”. Copilul mai mic va rămâne cu bunicii, pentru el tatăl are planuri mai mari, vrea să-l dea la facultate… „d-aia trag așa. Pentru el și pentru casa aia…”
Haios și interesant, în același timp e și faptul că Western Union a cam devenit, în unele zone, ceea ce e Rigips sau Xerox, adică sinonim cu această gamă de servicii. Are deja și un nume în argou, care suna cam Westion sau ceva de genul, n-am putut înțelege prea bine, Viorel, ca mulți alții, vorbea prea repede, iar engleza lui…
Cam asta a fost Adamclisi, comuna în care ora târzie nu ne-a permis să ajungem peste tot, inclusiv la muzeu în care sunt expuse o parte dintre artefactele originale ale monumentului și obiecte descoperite în cetate.
De aici plecăm către Murfatlar cu o oprire în Cobadin, localitate a cărei principală amintire sunt bătăliile din timpul celor două războaie. Iar Murfatlar e ultima bornă înainte de Constanța, unde prima ediție a proiectului România reală se va închide.
sursa-http://www.businesscover.ro/
