Medicul Nicolae Minovici a explicat, în 1898, cum au apărut tatuajele în România şi cine erau cei care s-au adaptat, mai întâi acestui fenomen, în Bucureşti.
Moda tatuajelor a apărut în România la sfârşitul secolului XIX, importată fiind de străini, aminteşte istoricul Adrian Majuru, citând lucrarea medicului legist Nicolae Minovici, „Tatuaje în România”, din 1898.
Conform acestuia, la sfârşitul secolului XIX, cei care stăpâneau arta tatuajului în Bucureşti, erau, în principal, greci (40 de persoane), în timp ce numai 10 erau români.
Potrivit cercetărilor făcute de doctorul Nicolae Minovici, la finalul secolului trecut, în Bucureşti, au fost înregistraţi 52 de români cu tatuaj, şi încă câţiva greci, unguri, germani, macedoneni şi bulgari. Majoritatea erau delincvenţi, adaugă acesta, iar tatuajele lor au oferit noţiuni pretioase medicului, „asupra naturii ideilor morale a tatuaţilor, imagini care le sunt scumpe, suvenirurile lor intime şi chiar proiectele lor de razbunare formate într-un mod cinic„, după cum a explicat acesta în lucrarea citată.
Prostituatele au adus adevarate noutăţi în simbolistica tatuajului. După cum explică medicul, ele au fost tatuate „când erau tinere şi de catre primul lor amant” şi sunt de cele mai multe ori „suveniruri rele şi neşterse ale primei lor greşeli, care se înţelege că trebuie să le jeneze în exerciţiul meseriei lor”.
Cu toate astea, la prostituatele bucureştence de la sfârşitul secolului XIX, tatuajul era foarte puţin raspandit. Astfel, „din 80 de prostituate examinate la dispensarul din Bucuresti, nu am gasit nici unul; iar din 698 de prostituate inregistrate in 1897 nu s-au gasit tatuate decat patru individe, dupa cum ne-a afirmat medicul examinator. Aceste tatuaje reprezentate la prostituatele noastre constau mai mult din alunele ce si le fac mai ales pe obraz si mai cu seama tigancile, in scop de a fi mai frumoase. Aceste alunele raspandite pe fata sunt in numar variat. Astfel, vestita prostituata si recidivista A. avea doua alunele pe obraz; iar o alta prostituata, actualmente servitoare la Ospiciul Marcuta, are doua alunele pe obraz si una intre sprancene”.
O alta categorie de indivizi tatuaţi era reprezentată, atunci, de nebuni, precizează acesta. Unul dintre ei a fost Radu Ionescu, atins de alcoolism cronic, care avea un tatuaj ce o reprezenta pe amanta sa şi era datat 1879. Tatuajul a fost executat cu spirt şi iarbă de puşcă.
Un alt bărbat tatuat din perioada respectivă este Dumitru Mihai, atins de alcoolism, care avea un tatuaj executat cu şase ace şi fum de tămâie, şi un anume Costache Ionescu, atins de paralizie generală, care avea un tatuaj „ce consta din mai multe cruci făcute în Mânăstirea Golgota, de un călugar, când era închis acolo pentru furt de cai” şi era făcut din „iarbă de puşca, rachiu de drojdie şi trei ace”.
sursa-http://www.b365.ro/
