După istoria atât de prezentă în Adamclisi, anii cei mulți se îmbulzesc și pe străzile Murfatlarului, orășelul tăiat în două de canalul Dunăre-Marea Neagră. Biserica sau poate mânăstirea (are și chilii) săpată în calcarul din jurul orașului are 1.022 de ani, e cea mai veche construcție creștină de pe teritoriul României. Iar orașul în care am ajuns cu România reală a fost tare chinuit și de trecut și de prezent.
Orașul s-a numit când Murfatlar, când Basarabi, se spune că una dintre schimbările de nume le-a provocat Ceaușescu din cauza dificultăților de pronunțare a cuvântului. Abia în 2007 s-a revenit la numele vechi, turcesc, de Murfatlar, oraș care a văzut cohortele elitelor antebelice ale țării care munceau la săpat canalul, supravegheate de noile „elite”, niște brute ignorante, un simbol al distrugerii morale din perioada 1946-1990 și cu efecte prin copii și nepoți inclusiv în prezent.
GERMANII DOBROGENI
Până la Murfatlar, însă, am poposit și în Cobadin. O comună măricică, preponderent agricolă firește, dar cu un trecut interesant. La Cobadin s-au desfășurat două bătălii majore din primul război mondial, în septembrie și octombrie 1916 între armatele Antantei (română și rusă) versus cele ale Puterilor Centrale (germană, turcă și bulgară) al căror rezultat a fost cucerirea Constanței și tentativa bulgarilor de a șterge urmele latinității zonei, inclusiv prin distrugerea statuii lui Ovidiu.
Pe de altă parte, Cobadin a fost o colonie germană importantă de prin 1890 și până în 1940, când Hitler, sub acoperirea sloganului Heims in Reich (Acasă în Reich), i-a strămutat cu forța în demența nazistă pe locuitorii de origine germană, iar în atâta timp legăturile s-au rupt, astfel că mărturiile sunt puține, doar jumătatea de sat construită în stil germanic cu străzi largi si drepte și unele case.
FÂNTÂNIȚA SALVATOARE
La Murfatlar am ajuns sfârșiți. Nu era foarte cald, dar se simțea viitoarea ploaie, așa că la intrarea în oraș am făcut rapid dreapta șchipătând și cu mușchii aproape blocați către pensiunea Fântânița, ținută de Nache, un aromân care ne-a întâmpinat inițial cam rece. Era destul de târziu, noi aveam pretenții, pe lângă o foame și o sete indescriptibile.
I-am spus cine suntem și ce ne mână-n luptă și ne-am ales rapid cu apă, niște beri, un pepene rece pe care l-am devorat cu respirația tăiată. Pepene românesc de câmp, nu porcărie de pipetă turcească sau grecească.
Apoi am picat lați, dar a doua zi nu puteam să nu continuăm discuția cu Nache. Ne-a povestit că lucrează în comerț de la 15 ani și că actuala pensiune Fântânița a fost centru de chefuri pentru mahării de partid ai județului Constanța pe vremea comuniștilor.
„Am lucrat aici. Veneau tartorii și petreceau, iar milițienii păzeau peste tot. Nu intra nici musca”, ne spune Nache. După 1990 știind potențialul, Nache a cumpărat terenul de aproape două hectare de la ADS. „A fost un schimb, am cumpărat un alt teren de cinci hectare pe care l-am împădurit cu stejar, mesteacăn și salcâm și am făcut schimbul. Apoi am dărâmat clădirea veche și am construit alta. Acum, aș vrea să iau mai mult, dar nu se poate, alături e rezervație și n-am voie.”
Rezervația despre care vorbește patronul de la Fântânița are 30 de hectare și protejează două specii foarte rare de plante, bujorul pitic și migdalul pitic, dar și ceva animale de câmp.
Acolo am scăpat, în sfârșit, și de blestemul țânțarilor.
MURFATLAR
Cum lucrurile bune nu durează mult, ne-am luat iar picioarele la spinare, centrul orașului Murfatlar e cam la doi kilometri de pensiune, iar pe aici mai e de văzut Canalul, biserica rupestră din cariera de cretă și miile de hectare de vie ale celor de la Murfatlar, care par a nu mai ieși din insolvență o dată, iar unii (cum ar fi Nicolae Crivineanu, fost primar al orașului) îi cam bănuiesc de inginerii financiare pentru a nu-și plăti taxele și datoriile.
Că tot veni vorba de el, Crivineanu ne-a povestit și despre crearea acestui mixt fantastic de populație din zona centrală a Dobrogei, el însuși fiind aromân din partea unui bunic și argeșean „cu gâtul lung”, ca să-l cităm, din partea celorlalți.
Tot el ne-a dat și vestea proastă cum că nu putem vedea biserica rupestră, e închisă și grav deteriorată, nu a fost protejată nici suficient și nici corect. A fost descoperită prin 1957, are peste 1.000 de ani și, de fapt, din ce ni se spune, pare mai mult o mică localitate, sau poate o mânăstire, s-au descoperit și locuințe și unelte și un cimitir… Cert e că e cea mai veche biserică de rit creștin existentă pe actualul teritoriu al României.
Una peste alta, despre Murfatlar numai de bine, dar și aici ar fi nevoie de intervenții precum cele ale producătorului de ciment Carpatcement, foarte implicat în dezvoltarea comunităților locale din zonele în care este activ. Sunt zone întregi care au nevoie de reconstrucție, iar populația pare insuficient de implicată în destinele propriului oraș.
Și, în fine, nu poți trece prin Murfatlar fără să te uiți și la Canal, orașul e tăiat în două de el, au fost distruse peste 300 de case atunci, iar populația strămutată. Numai că pe noi ne-a sabotat ploaia. Teribilă, de câteva ore, tehnologia primită de la Flanco a rezistat la prima rafală, extrem de violentă.Lumia 1020 și Sony Nex erau în plină utilizare, chit că turna cu găleata, abia după ce au încasat-o serios le-am pus la adăpost. La timp, nu au fost probleme.
Pe noi, însă, ne-a luat în plin, am reușit să ajungem sub un acoperiș după o gonetă printre fulgere pe podul de metal de peste canal, uzi leoarcă și am plătit, astfel, pentru toate celelalte zile în care am evitat ploaia la mustață.
Ploaie sau nu am intrat în ultima etapă din România reală. Cei câțiva kilometri dintre Murfatlar și Constanța, pentru că mult a fost, puțin a rămas, iar proiectul se apropie de final pentru tura din acest an.
sursa-http://www.businesscover.ro/
