M-aș enerva, dar îs prea confuză.

de Denisa Niță

Domnișoara de la Enel, simpatică de la altfel, îmi dă dreptate. Faptul că am stat două zile fără curent, of, a fost eroarea lor. Dar trebuie să plătesc debranșarea. Și rebranșarea. 150 de lei fiecare.
Sunt atât de drăguți, că mă lasă să fac o contestație. Da’ nu acum. Trebuie să aștept să-mi vină factura cu cei 300 de lei. De fapt, nici atunci nu pot să fac. Întâi plătesc ăia 300 de lei, apoi fac contestație. Și abia după, dacă-mi dau dreptate, îmi vine factură pe minus.
M-aș enerva, dar îs prea confuză.
Primesc mesaj de la bancă, n-am plătit rata. Sun, altă domnișoară. Îi explic, în mod simpatic de altfel, că am plătit rata. Și restanța. Nu, nu. Sunt naivă. Pentru că am restanță, am și penalizări. 70 de lei. Ok, zic, mâine plătesc. Sigur plătesc mâine? Da. Dar mâine să plătesc. Dar să nu mai întârzii.
– Noi cuantificăm promisiunile de plată pe care clienții noștri le fac. Aveți zece promisiuni respectate și treisprezece nerespectate.
Mi-a dat fatală. Vorba lui Andy Anderson, mă mir că nu mi-a mâncat nimeni grișulețul pân’ acum.