Mă trezesc la 9:30. O cafea, pregătiri, curat, la 14 plec. Ne întâlnim, facem căcatul praf. Mă întorc, în 10 minute strâng laptop, stick, încărcător, un rucsac plin și plec iar.
Mâncăm, învățăm, bem cafea, învățăm. Nu dormim. 6:30, ne pregătim. Ajungem, dăm examen. O profă, herpes, discuții. Intrăm în alt examen, nu intrăm în alt examen.
O iau pe jos. Am rucsacul pe dreapta, laptopul pe stânga. Într-un maiou care există, dar lipsește cu desăvârșire de pe mine, transpir ca un porc. Sunt anesteziată. 336, transpirație, xeroxuri, oboseală.
29 de ore de când sunt în picioare. Aștept la semafor, în intersecția de la Poli. Trec. Pe trotuar, în fața mea, o țigancă ține un carton, ”În numele Domnului […]”. Cioflăie o ciungă de n-are aer. Trec rapid cu privirea peste ea, se uită în ochii mei și mă scuipă.
Ajung în fața blocului, caut cheile. Nu-s cheile. Mă pun pe scară, cu scuipatu’ pe pantaloni, și aștept. După 15 minute vine tata. Sus, în frigider, mă așteaptă o bere rece. Mă sună mama.
– Ai găsit berea?
– Mami..
– Noroc că știu ce am la ușa casei. Hai că nu pot să vorbesc, pa.
Asta e iubire de mamă.
