Mateiu Caragiale a fost poate cel mai important dintre aceşti îndrăgostiţi de aura mitică a Bucureştilor. Mircea Eliade nu a rămas nici el insensibil în faţa farmecului tihnit al oraşului interbelic, în al cărui spaţiu a dorit să vadă vatra unor mistere adînci şi fabuloase. Ajutat de imensa lui imaginaţie poetică, Tudor Arghezi a fantasmat în voie pe seama istoriilor bucureştene. Mai realist şi bine documentat antropologic, Eugen Barbu a reconstituit povestea unui Bucureşti al mahalalei, spaţiu al marginalilor şi declasaţilor, dar foarte specific pentru un anumit profil al vechilor locuitori. Mai recent, Mircea Cărtărescu ne-a redat şi el, prin nuvela Zaraza, dreptul de a visa la un Bucureşti interbelic apropiat prin şarmul său mistic de acel Buenos Aires al cuţitarilor gaucho nemurit de Borges.
© Copyright - Bucurestii Vechi si Noi