Doar prin promovarea forţată a urâciunii mai reuşeşte Eurovisionul să intre în casele oamenilor. Finala Eurovision România din luna martie 2014 a adunat la TVR sub 400.000 de telespectatori. Doar 16.236 de români s-au deranjat să voteze – şi chiar şi aici mascarada a continuat: Paula Seling şi Ovi au primit 2.000 de voturi din partea românilor, dar au fost trimişi în finală de un juriu care nici nu mai contează din cine a fost alcătuit (Mirela Boureanu a primit 7.000 de voturi şi a rămas acasă, detalii aici).
Ideea este că Eurovisionul nu mai are nici o legătură cu ceea ce spune că este, un concurs al europenilor în care europenii iau parte direct. Eurovisionul este un aranjament între nişte grupuri de şmecheri care promovează o agendă politică proprie în numele majorităţii. Fără „femeia cu barbă” nu ar fi ştiut nimeni că a avut loc finala Eurovision.
Şi aici vine paradoxul: femeia cu barbă şi copilul câine îşi au locurile lor rezervate în galeria cu ciudăţenii. Nu are sens să vorbim despre astfel de excepţii ale naturii – însă suntem siliţi să o facem. Excepţia grotescă ne este băgată pe gât cu forţa. Nu ar fi asta o problemă, telecomanda rezolvă chestiunea (chiar vreau să văd audienţele din România şi alte ţări europene) – problema este politizarea femeii cu barbă, dictatura minorităţii deviante.
