Recunosc că există un mare adevăr în raţionamentul „Nu vreau să mor pentru Ponta, Băsescu, Voiculescu etc.” Dincolo de celelalte elemente de propagandă gri sau neagră din actuala dezbatere despre voinţa românilor de a lupta/ rezista în cazul unui război/ invazii, această sintagmă are cea mai mare forţă din simplul motiv că este adevărată.
Românii vor să-şi pedepsească conducătorii din ultimii 25 de ani care i-au adus la statutul de iobagi moderni siliţi să se vândă sclavi prin alte ţări şi care au transformat ţara într-o semi-colonie. Iar refuzul de a lupta în cazul unui război este văzut ca o formă de pedepsire a actualei clase de politicieni, după ce românii au simţit că alegerile nu aduc nici un fel de schimbare, în afară de o rotire a cadrelor.
Doar că acest refuz de a lupta este iraţional – şi greşit. „În caz de ceva” puteţi fi siguri că ţintele urii populare, politicienii de azi, au conturi grase în ţările calde şi vor pleca fără să se uite în urmă. De suferit va suferi tot prostimea, fie că se va da sau nu o luptă – pentru că puteţi fi siguri că dacă vin ruşii sau extratereştrii nu vor veni să împartă bomboane.
Rămân fenomenul urii faţă de politicieni, senzaţia de neputinţă şi o mare şi iraţională sete de răzbunare – alături de o fabuloasă orbire a tuturor politicienilor încârligaţi precum o haită de maidanezi.
