de Constantin Gheorghe
Capitalismul românesc, în fapte. Banale, de zi cu zi. Îl cunosc pe Victor, poștașul, cam de când s-a angajat el la Poșta Română, adică de cel puțin douăzeci și cinci de ani. E un om la locul lui, muncitor, cu mult bun-simț. În ultima vreme are probleme cu inima, cred că a și fost operat. Oricum a lipsit ceva vreme, și a fost un haos cu înlocuitorii lui.
Fata i s-a măritat și a plecat în Franța. E medic. Deci a dispărut un sprijin. Ca să mai adauge ceva la leafa de mizerie pe care o are-pentru că se adaugă acum costurile sănătății-o ajută pe soacra sa la grădină, într-o comună vecină Bucureștilor, spre celebra stațiune de cercetări legumicole Vidra, acum decedată, că așa e în capitalism. Monsanto ajunge!
Mă întâlnesc cu Victor acum vreo jumătate de oră. Negru de supărare. Am crezut că are iar probleme cu inima. Într-un fel, avea. Furtuna de acum câteva zile, aia care a depus un strat de grindină în București, a făcut zob grădina și solarul, dar și acoperișul casei soacrei. Pur și simplu socrii săi sunt muritori de foame. L-am întrebat de asigurare. NIMENI nu vrea să-i asigure pe proprietarii de solarii din zonă. Acoperișul și-l face cu banii din asigurarea aia obligatorie, sau așa ceva. Grădina nu are cum, că nu are bani.
Când îi aud sau îi citesc pe apologeții capitalismului, cum laudă ei sistemul și binefacerile lui, și cum ne înjură că suntem nerecunoscători și nu-l iubim, îmi vine să pun mâna pe mitralieră! În fond, care-i deosebirea între propagandiștii ăștia, și ăia din comunism? Niciuna! Pentru că ambele au în comun disprețul profund față de om și de realitate.
