Altfel

Nu știam de ce-i mall-ul plin de copii. E Școala . Mișună peste tot. Își mai și cumpără una alta. Un tricou, o cămașă. Or învăța cum stă treaba cu economia, mă gândesc.

Învățătoarele și profesoarele merg liniștite, câte două-trei. Dezbat mondenitățile, mai o bârfă, ce-a mai făcut bărbatul, cum n-a lăsat capacul.

Ajung și eu în Real, îmi iau lăpticul, sălățica, cepuțica. Mă pun la coadă, în spatele meu ditamai cârdul de plozi la pubertate. Pe de-o parte, mulțumesc cerului c-am scăpat de perioada asta, pe de altă parte, îi mulțumesc doamnei de la casă, că se mișcă rapid.

Ajung în fața ei, îmi scanează produsele.

– De ce vă aduce, mamă, în mall?
– Poftim?
– Am văzut la televizor că-i ceva cu școala altfel. Da’ eu nu înțeleg ce face cu voi aici.
– Nu-s cu grupul.
– Aaa, scuze, scuze! După față..uhm. 19 lei 48!

de

Denisa Niță