Locuitorii din Crimeea au votat, așa cum era de așteptat, în majoritate copleșitoare, 93%, după exit poll-uri, pentru desprinderea regiunii de Ucraina, în cadrul unui referendum nerecunoscut de marile puteri occidentale. Azi, parlamentul (Sovietul suprem, tristă denumire) al Crimeei va cere alipirea peninsulei la Rusia. Manevra va consfinți prezența solidă a Rusiei în regiune, dar are și implicații economice majore, majoritatea resurselor energetice fosile ale Ucrainei fiind pe platoul continental ce va intra sub control rus.
Crimeea s-ar putea alipi Rusiei
Astfel, o strategie veche de aproape un deceniu a lui Putin se conturează din ce în ce mai evident. În 2005 acesta – președinte ca și acum – susținea necesitatea readucerii în Rusia a compatrioților „izolați” în țările desprinse din Uniunea Sovietică. Și iată că o face. Faptul că ia și teritorii ale altor țări – deși Crimeea a fost cedată în 1954 de Rusia Ucrainei – pare subînțeles, iar reconstrucția URSS devine treptat o realitate cu care Occidentul va trebui să se confrunte în cel de-al doilea război rece.
Miza ucrainiană e, oricum, masivă pentru Rusia. Un port într-o zonă caldă, unde flota poate fi adăpostită, rezerve de petrol și gaze în mare (66 miliarde mc, în cazul gazelor) – și ca efect menținerea dependenței ucrainiene de serviciul energetic rus. În plus, explorările din sectorul maritim au dovedit existența unor zăcăminte de mari dimensiuni, atât în partea deja controlată de Rusia, dar și în sectoarele ucrainiene (Crimeea) și în cele mai vestice, românești.
Din zona aflată sub control ucrainian sau, acum, al Crimeei, se poate extrage petrol și gaze în echivalent a șapte milioane tone petrol anual, iar asta a atras mari companii energetice globale, precum Exxon, Shell, Repsol sau Chevron. Crimeea are de altfel și rezerve de gaze în subsol (inclusiv gaze de șist).
E, una peste alta, mult mai mult decât un port cald și o zonă turistică apreciată, iar anexarea ei la imperiul pe care-l construiește Putin ar fi o lovitură majoră atât pentru Ucraina, cât și pentru lumea occidentală, poate mai puțin pentru germani care au refăcut tovărășia cu rușii dinaintea marelui război. De altfel, deși i-a acuzat pe ruși, cancelarul Angela Merkel a făcut-o mai degrabă cu jumătate de gură.
Iar asta l-a determinat pe Donald Tusk, premierul polonez (singurul care a avut curajul să dezvăluie ce gândește toată lumea) să afirme că „dependența Germaniei de gazul rusesc amenință suveranitatea Europei!”
Evident, ce se întâmplă acum poate fi considerat blestemul Nabucco. La presiuni germane – cu pretext costurile – s-a renunțat la construirea conductei de transport a gazului azer în Europa prin Nabucco și a fost preferat gazul rus. Aici trebuie menționată clarviziunea președintelui român, indiferent de păcatele sale. Traian Băsescu a insistat continuu pentru Nabucco – mai ales că trecea și prin România – iar prezentul îi dă dreptate.
Revenind la actuala situație din Crimeea, aceasta poate deveni un exemplu pentru alte regiuni proruse din Ucraina, zona de sud și est în special, unde deja există conflicte cu vărsare de sânge între proeuropeni și prorușii majoritari, așa cum se întâmplă la Donetsk. Iar o Ucraină ciuntită, fără acces la mare și cu zona industrială pierdută devine o țară fără viitor, condamnată la sărăcie și, poate, dispariție.
sursa-http://www.businesscover.ro/
