Suntem săraci, trăim puțin, avem o rată a omuciderilor cam mare, dar asta nu ne împiedică să fim mai satisfăcuți de viață decât mulți europeni, mai ales din zona emergentă, care, teoretic, o duc mai bine. Să fie oare optimism cronic sau atașamentul de sintagma: „fericiți cei săraci cu duhul?”
Pe datele Eurostat România are cel mai mic PIB pe cap de locuitor, calculat în PPS (unitate de măsură, care elimină diferențele de preț) din UE, cu excepția Bulgariei și cel mai mic venit median (adică nivelul de venit care împarte populația în două, jumătate câștigă mai mult, jumătate, mai puțin), tot PPS. Interesant e că raportul dintre PIB per capita și venitul median e de aproape 4/1, cel mai mare din UE.
Venitul median în UE. Sursa: Eurostat
Cu alte cuvinte, recepționăm foarte puțin în raport cu ceea ce producem. În Germania, de exemplu, raportul e de sub 2/1, la un PIB per capita de 31.500 PPS, venitul median e de aproape 19.000. Iar acest raport se păstrează în aproape întreaga Uniune.
Există poate o legătură între gradul de satisfacție al vieții, care în România e de 6,7, și abandonul școlar, deci educația precară. Doar în Spania, Malta, Italia și Portugalia abandonul școlar e mai mare decât în România, iar populația acestor țări e mai mulțumită de viață decât cea din România
Deși nu se poate vorbi cu certitudine despre o relație extrem de bine definită între nivelul de venit și abandonul școlar, există una evidentă între venituri și durata vieții.
Cine are bani își cumpără ani, e simplu. Astfel, cei mai săraci trăiesc cel mai puțin, adică noi și bulgarii cu o speranță de viață de 74,5 și, respectiv, 74,4 ani.
ASASINII BALTICI
Firește nivelul de trai e conectat și cu criminalitatea. Pe datele Eurostat, statele cu cel mai mare nivel al omuciderilor sunt cele baltice. Toate cu excepția Finlandei au un raport de peste patru crime la 100.000 de locuitori anual, cu un vârf de 6,7 în Lituania. În România raportul e de 1,8, adică al șaselea din Europa, între noi și baltici fiind cehii.
Satisfacția vieții. Sursa: Eurostat
În fine, nu stăm bine, dar nici foarte rău – cel puțin raportat la modul în care ne privim noi – în ceea ce privește puterea de face față unor cheltuieli neanticipate. Media UE e de 40,2%, vârfurile sunt în Ungaria, Bulgaria, statele baltice. Chiar și Polonia e mai sus ca risc decât noi.
România este, dacă ne luăm după aceste date, o țară care deși are puține disponibilități, încearcă să se bucure de viață atât cât se poate. Cert e că am puta fi mult mai supărați pe soartă decât cehii sau slovacii – de exemplu – dar, cel puțin aparent, ne mulțumim cu mai puțin. Și dacă sta ajută la starea de spirit, nu sprijină deloc avansul economic, al nivelului de trai și susține odată în plus păgubosul slogan, las’ că merge și așa…
sursa-http://www.businesscover.ro/



















