text si fotografii de Constantin Gheorghe
Duios, fumul de mititei se ridica spre albastrul cerului de primăvară, în acordurile muzicii populare. Peruane! Și el, fumul, pătrundea, insidios, pe fereastra larg deschisă. Glandele mele salivare protestează, de la atât salivat. Totul în casă e îmbibat de mirosul cărnurilor fripte, cu usturoi și alte mirodenii tari. Până și personajelor din tablourile care se prăfuiesc alături, la Muzeul Național de Artă, le-a mutat nasul din loc. E vremea mititeilor, a fripturilor de porc, de vită, de miel, a cârnaților de tot felul, a peștelui prăjit, fript, afumat, sărat, a mămăligii cu sarmale, a ciolanului afumat. E postul Paștilor, fraților!
O singură problemă am: pe cine înjur pentru țigănia aia de la Ateneu? Pe Chiliman, pe Oprescu, sau pe amândoi? Nu că înjurătura ar rezolva ceva, dar măcar mă răcoresc, că de stat cu ferestrele deschise nu se mai poate sta!
”Pleacă, mă, d-aci! Și bagă-ți undeva Revoluția bunului-simț! Aici e Meltenica!”
Efectul halucinogen al fumului de mititei!
O nenorocire nu vine niciodată singură. După motocicliști au ieșit la iarbă verde și bicicliștii. Picnic oriunde se poate.
