Statul va susţine restanţierii la credite cu circa un miliard de euro pentru următorii doi ani, în care aceştia vor plăti doar jumătate din rata lunară.

Suma acoperită poate fi de maximum 500 de lei şi vine să sprijine cei aproximativ 900.000 de restanţieri persoane fizice, angajaţi sau pensionari.
Măsura e prima luată cu ţintă electorală într-un an în care avem două rânduri de alegeri. Dincolo de asta, sprijinul e şi pentru bănci, aşa că guvernul îi mulţumeşte şi pe cei de la FMI.
Condiţiile de eligibilitate în acest program de susţinere sunt un venit sub salariul mediu net pe economie şi nu au restanţe mai vechi de 90 de zile.
Băncile vor recupera banii după aceşti doi ani printr-un soi de credit fiscal, prin reduceri de impozite în valoare egală cu ratele neplătite de clienţi, iar durata creditelor va fi şi ea extinsă. Aşadar, guvernul a dat o tripla lovitură. Susţine băncile, dă bani electoratului sărac, şi, ca de obicei, batjocoreşte plătitorii corecţi de rate, dar şi de impozite, mai puţini egali ca drepturi.
În altă ordine de idei, acciza suplimentară la benzină va fi introdusă din aprilie, în vreme ce pentru motorină s-a mai aplicat o amânare, pentru 1 iulie 2014. Ulterior, în funcţie de încasările la buget, se va decide soarta accizei suplimentare. Interesant şi aberant în acelaşi timp e şi compromisul la care s-a ajuns. Preşedinteleve va semna memorandumul cu FMI pentru că acciza de 7 eurocenţi nu va apărea, dar ea se va aplica…
O altă măsură anunţată de primul ministru e schema de ajutor pentru companiile care creează minimum 20 de locuri de muncă.
„Pentru acestea, statul va plăti jumătate din valoarea totală a cheltuielii salariale. Nu este vorba aici doar de o scădere a impozitului sau a contribuţiilor sociale, este vorba de jumătate din cheltuiala salarială din tot ceea ce, în limbajul comun, spunem salariul pe care angajatorul privat îl plăteşte”, susţine Victor Ponta.
Măsura va intra în vigoare la 1 iulie şi va fi valabilă şapte ani. Normele metodologice vor fi publicate în aprilie, asfel încât firmele interesate să se poată preînscrie din timp. Ministrul bugetului, Liviu Voinea, spunea că dacă 1.000 de companii vor beneficia de această măsură, în economie vor intra 20.000 de locuri de muncă suplimentare anual.
De fapt, cele care se vor folosi de schema de sprijin vor fi, cel mai probabil, corporaţiile, puţine dintre companiile mici şi medii autohtone având puterea financiară să acopere costuri suplimentare pentru angajarea a zece oameni, iar posturile nu vor fi obligatoriu angajări noi, ci transferuri de la alte firme.
În fine, o altă măsură de susţinere, de fapt singura cu adevărat utilă, e neimpozitarea profitului reinvestit, cu aplicare tot din iulie, lună în care, dacă veniturile bugetare vor permite va fi scăzut şi CAS-ul.

















