Incepand cu anul 2008 presa a intrat in colaps. Criza financiara a curatat cu eficienta unui aspirator industrial toata piata de publicitate. Veniturile ziarelor au fost reduse la sfert in doi-trei ani. Si nimanui nu i-a venit sa creada ca se poate mai rau.
Ce s-a intamplat intre timp? Oameni cu multa experienta, cu talent si cunostinte solide au tot incercat sa-si imagineze un model viabil dupa care o institutie de presa sa poata sa supravietuiasca. Inserturi in ziare, concursuri peste concursuri cu premii in bani, vanzare de publicitate sub forma de continut editorial, toate s-au dovedit ineficiente. Ziarele din Romania s-au incapatanat sa moara, incet dar sigur, intr-o agonie care a mutilat sufletele si condeiele multor jurnalisti onesti si de buna credinta.
Internetul, copilul minune al zilelor noastre s-a incapatanat sa ramana la nivelul de maturitate jurnalistica din 2010. Ba chiar a involuat intr-o competitie stupida intre materiale lipsite de relevanta dar cu titluri bombastice, sub forma de ghicitori pentru copii de gradinita. Iar banii de publicitate care se anuntau a lua calea onlinului s-au lasat asteptati precum americanii dupa cel de al doilea Razboi Mondial. Iar in cazul in care au existat, s-au scurs catre marii giganti de peste Ocean: Facebook si Google.
Nici in televiziune lucrurile nu stau pe roze. In ciuda bunastarii aparente, a superproductiilor de tipul “Romanii au talent” sau “Vocea Romaniei”, a ratingurilor record pe care acestea le-au iregistrat, banii au fost in continuare mult prea putini. “Tara mica, mese putine” s-a dovedit o butada mai actuala decat oricand. Dovada este faptul ca ProTV, campioana en titre a televiziunilor de la noi trece printr-o restructurare de proportii. Iar Kanal D, dupa ce si-a indeplinit obiectivul de a se afla pe podiumul bataliei pentru audienta, nu a reusit sa marcheze nici macar un singur an cu cifre negre in Contul de Profit si Pierdere.
Singurele institutii care par a o duce mai bine sunt cele alimentate cu bani politici. Televiziunile de stiri au aparut ca ciupercile dupa ploaie si s-au pozitionat uneori extrem de evident de o parte si de alta a spectrului celor care dau batalia petru controlul resurselor statului. De cele mai multe ori, finantarea acestora nu are loc direct, ci printr-o schema complexa in care patronii pierd constant bani prin institutiile de presa pe care le controleaza, dar compenseaza cu fonduri din contracte obtinute in alte domenii in care activeaza. Este evident acest lucru mai ales in cazul lui Dan Voiculescu si Sebastian Ghita, oameni care traiesc negociindu-si sustinerea politica pentru Putere in schimbul unor contracte cu statul oferite cu dedicatie.
Unde sunt ziaristii in tot acest peisaj? Din ce traiesc ei? Ii veti gasi reconvertiti in vocile unor vedete la moda, ocupandu-se cu asa numitul “ghostwriting”. Unii sunt implicati in organizari de evenimente. Altii livreaza continut care sa alimenteze conturile de social media ale institutiilor care au descoperit ca Secolul XXI este unul al comunicarii. Putini mai sunt cei care incearca, poate nici ei nu mai stiu exact de ce, sa tina sus steagul jurnalismului asa cum il gasim in manualele de specialitate. Meseria asta a devenit una pe cale de disparitie, precum cea de palarier sau fabricant de hamuri pentru carute.
Pare trist, dar ma tem ca este pur si simplu doar o selectie naturala. Nostalgia unei “Epoci de Aur” a jurnalismului nu ajuta la nimic. Singura grija ar trebui sa fie aceea de a fi de folos societatii. Nu functioneaza nicio fapta buna de care nimeni nu si-o doreste. Jurnalismul in slujba adevarului a devenit egal cu a ajuta sa treaca strada o batrana care nu-si doreste decat sa ramana pe trotuarul pe care se afla. Trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca singurul BINE care merita oferit este cel pentru care oamenii sunt pregatiti sa bage mana in buzunar si sa plateasca. Restul este doar o munca de caritate pe care poate ar trebui s-o lasam in seama sotiilor bogate care se plictisesc pe-acasa.
