O piesă a Mariei Tănase în interpretarea americancei Storm Large cu orchestra Pink Martini

 

„Până când nu te iubeam” este una dintre cele mai grele și mai pasionale piese ale Mariei Tănase. Este o manea, dar în sensul originar al cuvântului, acela de specie muzicală orientală.Maneaua (ca specie muzicală) a fost „importată” în România în perioada fanariotă (1714-1821). După plecarea fanarioților (și, o dată cu ei, a turcilor), în urma războiului popular condus de Tudor Vladimirescu (1821), au rămas manelele. Acestea au interferat cu folclorul nostru urban, care a dat manelelor voce umană și text (maneaua a fost inițial doar instrumentală). Textul piesei „Până când nu te iubeam” a fost scris de Anton Pann iar piesa a fost publicată, în 1852, în culegerea de cântece „Spitalul amorului”. Ulterior, piesa a intrat în repertoriul Mariei Tănase, care a consacrat-o. Ca detaliu orchestral, e bine de știut că, pentru această piesă, vioara avea un acordaj special, în așa fel încât să poată cânta simultan pe două octave, iar pianul imita țambalul.

 

 

 

Și iată că, în 2013 (la 100 de ani de la nașterea Mariei Tănase și la 50 de ani de la moartea sa), celebra orchestră Pink Martini preia „Până când nu te iubeam”  în repertoriul său,  cu magistrala interpretare vocală a cântăreței americance Storm Large (în traducere, „Furtună Mare”). Cel puțin pentru această piesă, numele vedetei se potrivește perfect. Piesa a fost cântată de Pink Martini, în septembrie 2013, și la București.

aici :

http://www.youtube.com/watch?v=0zzvfUDMfHc#action=share