Calea Moşilor e una dintre străzile bucureştene pedepsite groaznic de vremuri şi de oamenii aferenţi lor. Prima stradă pavată din Bucureşti (1825) şi-a pierdut clădirile pe aproape jumătate din lungimea sa (Obor – Mihai Eminescu) sub târnăcopul şi buldozerul comuniştilor, iar în locul lor au apărut blocuri, al căror parter devine subiectul nostru. Pentru că oricine e un pic atent va vedea că între Piaţa Obor şi Mihai Eminescu pe ambele părţi au apărut cel puţin 50 de case de amanet şi de schimb valutar.
Ei bine, nu-i un secret că înmulţirea acestor tipuri de afaceri se face în vremuri speciale precum cea în care trăim şi că merg pe acelaşi drum cu covrigăriile sau tarabele cu porcării ieftine ale ţiganilor care au împânzit iar Bucureştiul după 2008. Asta e, poate că o casă de amanet, mai ales una de lux – aşa cum au apărut în ultima vreme – e o afacere mai coconoasă decât comerţul la negru cu şireturi chinezeşti, dar respiră fix în acelaşi aer. Cel al sărăciei.
Statisticile spun că în România se lasă lunar sute de kilograme de aur şi bijuterii de diverse calităţi în casele de amanet şi că abia jumătate dintre proprietari le mai şi recuperează.
Nu pentru că nu vor, ci pentru că nu pot, din cauza veniturilor mici. Aşa că era firesc ca numărul de case de amanet să se dubleze în ultimii ani, de la circa 1.500, la peste 3.000 în prezent, iar Calea Moşilor pare o destinaţie atractivă pentru ele.
Calea Moşilor, care apare cu 30 de imobile în Lista Monumentelor Istorice, unul fiind Biserica Intrarea Maicii Domnului, construită în 1728. Calea Moşilor care are vreo 300 de ani de tradiţie şi care a găzduit primul magazin universal din România, Vulturul de Mare cu peştele în ghiare.
Calea Moşilor care, în vremurile în care România nu era un găinaţ pe pantoful lucios al Occidentului aşa ca acum, a fost, în 1786, obiectul uneia dintre primele tentative de sistematizare a oraşului şi care era o arteră comercială de neocolit pentru oamenii vremii.
MESERIA E BRĂŢARĂ DE… ARGINT
Ei bine, pe strada asta care, deşi nu pare, a fost martor al multor secole, m-am înarmat cu o brăţară masivă de argint şi am încercat să văd ce mai mişcă.
Evident, pe Calea Moşilor mai sunt şi bănci şi câteva magazine de diverse – normal nu putea lipsi Mega Image – dar refrenul e clar. Casă de amanet, exchange valutar. Cumpărăm aur, argint, comision zero, dobândă 0,3%…
Strada are destul trafic pietonal, dar rar am văzut casă de amanet cu clienţi, aşa că am intrat în prima care-şi anunţa intenţia de a cumpăra argint.
„Am o brăţară de argint veche”.
„E grea?”
„Da, are vreo 250 de grame…”
„A, n-am atâţia bani, mergeţi la colegul care e mai aproape de Obor, poate are el”.
„Pai aveţi două amaneturi pe aceeaşi stradă la câteva sute de metri? Nu vă canibalizaţi?”
„Ce? Nu ştiu io, n-am treabă…”
Şi am mers la colegul. Mi-a evaluat brăţara, l-am întrebat dacă are bani, a zis că se descurcă, dar nu mai e ca anul trecut. Oamenii au cam terminat rezervele, vin cu lucruri ieftine, unele nu pot fi primite, dar încă e bine.
Oricum statisticile indică faptul că aurul şi bijuteriile de pe piaţă au scăzut cantitativ. Mda, în vremurile astea de obicei se vinde, puţini sunt cei care cumpără. Acum se amanetează telefoane, laptopuri, ceasuri scumpe – un bătrân a intrat după mine cu un ceas. Părea vechi – ca şi el – dar nu avea garanţie. Nu am reuşit să aud dacă l-a dat până la urmă, dar după cum arăta, probabil că banii s-ar fi dus în întreţinere şi pe ceva mâncare…
Normal că învârteala mea prin zonă a atras până la urmă atenţia acelui tip de individ îmbrăcat în tricou mulat – de preferinţă roşu sau galben – şi cu ceafa mai lată decât fruntea. „Ce tot te-nvârţi bă p-aici?” N-am răspuns, m-am urcat în tramvai şi am stopat plimbarea. Aveam ce-mi trebuia, dar e de spus şi faptul că respectivii se „funcţionau” pe lângă o casă de schimb, nu aveau treabă cu cele de amanet.
Cât despre afacerea asta… E tare bănoasă şi dacă vreţi un indiciu ori pentru sărăcia definitivă, ori pentru începutul unor vremuri mai bune, ăla e dobânda caselor de amanet.
Dacă scade, înseamnă că e de rău, oamenii amanetează, deci sărăcesc. Dacă, din contră, creşte, afacerea pierde clienţi, iar asta înseamnă ori că-s bani mai mulţi, ori că s-a dus naibii totul şi nici măcar bunuri de amanetat nu mai există…
