citesc cu nişte zile în urmă cîteva idei ale lui Vlad Petreanu.
De plătit, plăteşti şi în sistemul privat, dar măcar aici eşti tratat cu respect. Pacient eşti în ambele locuri, dar unii te privesc ca pe un client, în timp ce alţii te manevrează ca pe o bucată de carne. Dacă aş avea dreptul să decid cui să dau banii mei, fără nici o ezitare i-aş da sistemului privat.
E greşit – cu G mare – de la cap la coadă. Nu pentru că nici în sistemul sanitar privat nu eşti tratat, de fapt, cu respect, ci din alte motive.
E greşeala unei pături sociale în creştere, care nu prea ştie ce vrea, dar s-a săturat de multe chestii (ceea ce nu e rău) – aşa că-şi ia jucăriile şi pleacă să se joace la blocul de vizavi.
Pe scurt, faptul că am nişte bani şi plătesc impozite nu înseamnă că am mai multe drepturi – în nici o ţară de pe lumea asta.
Nu există ţări de clienţi; clienţi ai sistemului sanitar – în loc de pacienţi; clienţi ai sistemului educaţional – în loc de elevi.
Nu, dragii mei, nu sîntem clienţii societăţii – sîntem cetăţeni; altă mîncare de peşte.
Cetăţenii nu-şi fac ţara lor separată.
