Iar nu am luat bătaie…

Tramvaiul 32, ca de obicei. Mă sui la capăt (Unirii) și reușesc să prind un loc, cu gândul să mai citesc ceva știri pe mobil. Pe locul din spatele meu prinde loc o fețită de vreo 8 ani. Sora/prietena ei, de vârstă apropiată, ochise probabil locul meu. „Ghinion” zic în gând, am cedat deja dimineață locul unei femei însărcinate. „Ar putea să stea împreună pe un loc” propune mama lor, cum mă gândeam și eu. Fetița este însă foarte spontană și mă roagă să o las să stea, ca să vorbească cu cealaltă. Mă înduplec și o las. Mama îi spune să zică și „mulțumesc„. Spune cu veselie și mă binedispune puțin, zic și eu cald „cu plăcere!„.

Dau să îmi găsesc un colț mai ferit, când observ un bărbat cu țigara aprinsă (în tramvai!). Ca de obicei mă apucă pandaliile. Mă stăpânesc și îl rog politicos să stingă țigara. Nu percutează, îmi transmite că „nu„. Îi atrag atenția că mai sunt și copii (am mai văzut încă doi copii, chiar bebeluși). Nu mă bagă în seamă, se îndreaptă tacticos către un loc liber din față, din cele rezervate. Ca o paranteză, eu le evit, pentru a nu sta tot timpul atent cine ar fi îndreptățit să îi dau locul.

Acum e timpul să spun că bărbatul era un țigan pe la 50 ani, foarte solid (nu doar gras), cu aer de bulibașă. Etnia este menită doar să reliefeze stereotipul mental legat de probabilitatea unei confruntări mai violente în situația celor cel mult 70 de kilograme ale mele.

Din spatele lui un alt bărbat despre care nu aș fi spus că este țigan, dar care îi era rudă se pare, îmi spune aproape împăciuitor „lasă-l bă în pace, că e băut„. Îl întreb dacă e cu el. Îmi spune că „da”, Îi spun că atunci să-l convingă el să stingă țigara. Tipul e pe la 35 ani, foarte înalt și bine făcut, dar nu pare să caute cearta.

Cel cu țigara se duce tacticos și se așează pe locul liber din față, cu fața la ușă. Ține țigarea spre mine, eu stau în spațiul de lângă. Îl rog iar să stingă țigara. Mă întreabă cine sunt eu să-i pun lui limite. Îi spun că nu se fumează în tramvai și este în primul rând o problemă de bun simt, mai amintesc și de copii. Iar întreabă cine sunt eu. Îi spun „Nimeni!” și privesc atent spre ciclopul de tutun cu un ochi de scrum.

Mâna care ține țigara e groasă și foarte puternică. Tipul de mână pe care nici măcar nu poți să iei o priză Aikido, presupunând că aș mai știi cum. Probabil atletismul e mult mai eficient în acest caz. Tipul e cam amețit de băutură și ar putea să se miște greoi, dar e nevoie de o singură lovitură norocoasă pentru Knockout. Apoi mai este și ?nepotul? care nu pare să aibe probleme de mișcare…

O țigară se stinge ușor cu mâna, fără mari riscuri de ardere…„. Reped mâna la țigară, dar cade pe jos. O strivesc rapid cu piciorul. Tipul are un moment de perplexitate, se uită atent dacă e adevărat. Se uită la mine așteptând să izbucnesc și verbal. Nu spun nimic, rămân lângă el în aceeași poziție și încerc să nu par prea mândru.

Revine la întrebările de tip „cine ești tu mă?” completate cu „te crezi mare?„. Repet că sunt „Nimeni”. „Un nimeni foarte mic„. Începe să mă lovească ușor cu mâna, mai mult provocator. Calculez că atâta timp cât stă pe scaun nu are unghi pentru o lovitură prea puternică. Pe de altă parte orice defensivă o poate lua ca o provocare. Nu mă feresc și îi spun ferm și repetat să nu mă atingă.

O lasă un pic mai moale, dar mută mână spre o zonă a mea mai sensibilă, „unde-i greu voinicului”. Mă gândesc că n-ar fi prea plăcut, dar nici manifestări de teamă nu sunt utile. Rămân nemișcat să văd cum continuă.

Spune ceva că ar putea să mă castreze cu mâinile goale, după ce folosește inexplicabila (pentru mine) dar clasica introducere „mâncați-aș c…..e tele„. Mă forțez să tac și să stau nemișcat în continuare. Nu prea este reacția pe care o aștepta.

Vine stația următoare și se ridică să coboare, nu mi-e clar dacă doar dezgustat sau pentru că acolo mergea. Îmi spune ceva ce nu am înțeles și îmi întinde mâna. „Pace” sper, îi întind și eu mâna. Reușesc o priză fermă. Strânge și el, nu foarte convins. Spune ceva de „ce mână mare„, aparent relativ la mine dar sigur realitatea îmi era net defavorabilă. Se deschid ușile și coboară, urmat de însoțitorul său.

Pentru prima dată, nu m-am enervat de loc. Un pic de adrenalină se mai simțea, dar efectul a trecut rapid, nu am tremurat de tensiune până acasă. M-am simțit chiar bine că nu am fost laș.

În urmă, lumea nu spune nimic, este ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă ieșea cu scandal. Nimeni nu a spus de țigară, nici chiar cei cu copii. Foarte trist, dar nu pot să cred că erau chiar nepăsători în interior.

sursa-http://mihvoi.blogspot.ro/2012/06/iar-nu-am-luat-bataie.html