foto: Roxana Leocovici – fotoreporter
Viața de pictor nu o fost niciodată una tocmai ușoară, dar, în cea mai mare parte, este una extraordinară prin bogăția frumosului și a minunilor de oameni care o trăiesc în adevăratul sens al cuvântului.Alexandra Ignat este o tânără pasionată de arta pictatului, care ne-a răspuns cu mare drag la câteva întrebări despre pasiune și artă.
TP: Cum ai debutat în artă ?
Alexandra: Artele plastice au fost mereu prezente în viața mea. M-am simțit atrasă de acestă ramură a artelor încă de mică. La grădiniță am avut primele ore de pictură, unde împreună cu doamna Muscalu am realizat prima icoană pe sticlă. Mi-am dat seama că mă pot exterioriza mult mai ușor prin intermediul desenelor, picturilor, schițelor
TP: Majoritatea picturilor au în spate un mesaj pentru privitori. Tu ce ,,mesaj“ vrei să transmiți prin lucrările tale?
A.: Pictura îți dă posibilitatea prin îmbinarea culorii cu forma să transmiți o senzație, trăire, un sentiment. Toate acestea țin de fiecare lucrare în parte și de fiecare privitor.
TP: Ai o lucrare a ta mai preferată, la care ai lucrat mai mult sau în care ți-ai lasat amprenta într-un mod mai semnificativ ?
A.: Da, am o lucrare preferată, care din păcate nu se mai află în țară. Era reprezentat un copil în costumul nostru național, iar inocența pe care o transmit ochii lui m-a fascinat mereu.
TP: Am observat predominanța verdelui în lucrările tale. De ce?
A.: Este foarte posibil ca motivul să fie culoarea ochilor mei. Nu observasem până acum, eram convinsă că roșul este culorea mea, dar, de fapt, inconștient, folosesc verde predominant (n.r. – râde).
TP: Vrei să continui cu pictura sau ai în gând să părasești frumosul tărâm al artei vizuale pentru ceva mai căutat și bine plătit?
A.: Deși nu-mi place să mă gândesc la viitor, pentru că lucrurile se pot schimba de pe o zi pe alta, mi-ar plăcea ca arta mea să devină ,,slujba“ mea și să-mi pot asigura, astfel, existența.
TP: Dacă ai continua cu arta, ai prefera să lași Romania pentru o cariera ,,peste hotare“?
A.: Dacă aș avea oportunitatea să plec pentru o specializare într-o altă țară, aș pleca, însă mi-aș dori să am o carieră, aici, în Romania.
TP: Ai un pictor favorit?
A.: Mă pot inspira din orice, ține de moment. Sunt în căutarea stilului propriu, experimentez mult și trec în ,,revistă“ cât mai multe curente artistice, stiluri și artiști.
TP: Ce părere au părinții tai despre cea ce faci? Te-au susținut în plăcerea pentru artă?
A.: La început au crezut că este doar un hobby, o activitate care să-mi ocupe timpul liber. Mai târziu au înțeles că vreau să urmez liceul de arte plastice „Nicolae Tonitza“ (sunt și în prezent aici, în clasa a XI-a), m-au susținut și îmi sunt alături, deși probabil m-ar fi văzut într-un alt liceu, alt profil și fiind mai ,,cu capul pe umeri“ și ,,picioarele pe pământ“ (n.r. – râde).
TP: Ce alte pasiuni/hobby-uri mai ai?
A.: Mi-a plăcut mult să dansez și am făcut parte timp de trei ani într-un club de dans, însă am renunțat în favoarea unui curs de pictură. Am cochetat cu actoria, înotul, volleyball-ul și alte sporturi, dar, din păcate, timpul nu-mi mai permite să am o astfel de activitate acum.
TP: Unii artiști preferă să tragă o dușcă, alții ascultă muzică în timpul acelui moment magic al creației. Ai un ritual al creării unei picturi? Sau cel puțin un lucru mai mult sau mai puțin făcut inconștient?
A.: Îmi place foarte mult să lucrez noaptea pentru că sunt singură, telefonul nu-mi sună și nu mă deranjează nimeni. Mă pot concentra mult mai bine, aș putea spune că noaptea îmi dă o doză de inspirație și de creativitate.
TP: Cum te înțelegi cu colegii și profesorii?
A.: Comunic destul de bine atât cu profesorii, cât și cu colegii. Fiind un liceu de arte, noi toți suntem mici artiști neînțeleși (n.r. – râde).
TP: Cu ce expoziții te poți lăuda până acum?
A.: În cei cinci ani ca membră a cercului de pictură de la Palatul Național al Copiilor sub îndrumarea profesorului Dumitrașcu Alina, am participat la numeroase expoziții de grup, însă una de care îmi amintesc cu drag este cea pe care am avut-o în Turcia la liceul „Avni Akyol Anadolu Güzel Sanatlar Lisesi-Istambul“. Timp de trei ani am fost elevă a Scolii de Artă București, la secția pictură, la profesororul Lucia Segarceanu, unde, de asemenea, am participat la diferite concursuri atât în țară, cât și în afară, expoziții de grup și târguri de artă cu vânzare.
T.P.: Un mesaj pentru cititorii „Teen Press“ ori susținători ai artei tale?
A.: Pe cititori îi sfătuiesc să urmărească în continuare numerele revistei. De mult timp citesc articolele revistei și deși nu au abordat întotdeuna arta, mi-au stârnit interesul pentru că tratează problemele actuale ale liceenilor. Dacă printre cititori se numară și persoane interesate de lucrările mele, îi aștept cu drag la următoarele expoziții.
