Mă abţin să mă pronunţ asupra aspectului etic al „expoziţiei de cadavre” de la Muzeul Antipa, din simplul motiv că demersul în sine este declarat ca având caracter didactic. Din acest punct de vedere pot să emit o părere personală, în perspectivă creştină, şi atât: dezavuez expoziţia şi o consider periculoasă, în condiţiile în care ea este publică şi deschisă tuturor categoriilor de vârstă, inclusiv (şi mai ales) copiilor, care beneficiază de reduceri la bilet. O dezavuez nu pentru că prezintă anatomia corpului uman, în toate ipostazele acestuia, ci pentru că acele „materiale didactice” sunt cadavre. Nu oricine e pregătit să primească acest tip de informaţie vizuală iar efectele, la copii, sunt imprevizibile.
Expoziţia ”The Human Body” face însă trimitere la teritoriul artei contemporane şi anume la bioartă, asupra căreia am opinii clare de respingere. Cred că Dalian Hoffen Bio-Technique Laboratory, care cercetează şi dezvoltă tehnica plastinaţiei pentru conservarea corpurilor umane, ca şi GForce Exhibitions, compania care i-a organizat expoziția, a vizat şi acest domeniu, sugerând chiar soluţii de abordare.
Bioarta, deşi este definită ca formă de artă, este mai degrabă un curent sau o mişcare artistică nouă, care a pătruns în aproape toate domeniile biologiei actuale, de la artă transgenică, grefe umane, culturi de ţesuturi vii, sinteză de secvenţe ADN, până la tehnici de vizualizare, provenite direct din biologia moleculară. Părintele bioartei americane este considerat Joe Davis. Acesta a reuşit, prin 1990, să-i convingă pe biologii de la Şcoala de Medicină de la Harvard şi Berkeley, California, să-l înveţe cum se sintetizează ADN-ul şi cum se pot insera genomuri în bacterii vii. Joe Davis a reuşit să creeze „infogena” – o genă care poate conţine cuvinte şi sensuri traduse de maşinării umane.
Există şi exemple de-a dreptul groteşti. Bioartista Chris Conant a pus în vânzare ceea ce ea a denumit „Caviar Chrissy” – propriile ovule, obţinute prin intervenţii chirurgicale repetate şi prin injecţii cu hormoni, pentru supraovulare. A dorit, în felul acesta, să protesteze faţă de donatorii de spermă şi ovule fertile, sugerând că, de fapt, avem de-a face cu noi forme de prostituţie şi cu o brutală exploatare biologică.
Despre bioartă, confratele Pavel Şuşară are o atitudine aproape fundamentalistă: „Resping categoric orice formă de imixtiune a omului în zona creaţiei divine, indiferent de domeniul pe care se desfăşoară această imixtiune. În artă cu atât mai mult. Bioarta este o intrare frauduloasă şi imorală pe teritoriul ştiinţei şi cercetării […]. În altă ordine de idei, este vorba – şi aici nu mă refer doar la bioartă, ci la toate celelalte forme de expresie aşa-zis modernistă – există o tendinţă grăbită, pe care eu nu o agreez, spre atitudinea reactivă, imediată, în defavoarea expresiei artistice. Majoritatea show-urilor vizuale, fie ele happening, performance sau instalaţie, sunt atitudini, reacţii, dar nu neapărat forme de artă”.
Revenind la “expoziţia de cadavre” de la Muzeul Antipa, aceasta nu s-a declarat ca aparţinând domeniului bioartei, deşi foarte multe aspecte o recomandă ca atare. Imitaţia vieţii, prin tehnica plastinării, este aproape perfectă, dar nu e viaţă! E o evocare morbidă a vieţii, cu material divin expirat. O maimuţăreală spectaculoasă, care pune şi mai mult în evidenţă graniţa dintre om şi Dumnezeu, dintre improvizaţia statică a ingeniozităţii umane şi misterul dinamic al creaţiei divine. Sau, altfel spus, ”The Human Body” este ecoul plastinat, multiplicat prin 200 de cadavre “nerevendicate”, al aceloraşi cuvinte pe care se presupune că le-ar fi rostit Michelangelo, după ce a terminat statuia lui Moise: “Ma perche non parla?”
Sursă: FINANŢIŞTII
