Adevărul publică un articol cu titlu bombastic: Fapte puţin ştiute despre cum s-a făcut Unirea din 1918. Fraza care i-a scăpat lui Ion Brătianu: „Vreau Transilvania, dar fără transilvăneni!“. Materialul “şocant” este o prelucrare a Florinei Pop după un articol de Ovidiu Pecican şi ne este prezentat ca un fel de demitizare a Unirii de la 1 decembrie 1918. Pe scurt: Florina Pop îl citează pe Ovidiu Pecican, care citează un articol publicat sub semnătura lui Panait Istrati în periodicul genevez „La Feuille” pe 24 mai 1919, articol încheiat cu fraza:
Toate discursurile politice pe seama Transilvaniei le putem rezuma la fraza care i-a scăpat altădată „marelui Ion Brătianu”, tatăl celui actual, care a zis:„Vreau Transilvania, dar fără transilvăneni!”.
Şi ni se mai oferă un rezumat al ideilor lui Ovidiu Pecican:
Există o serie de mărturii contemporane cu privire la violenţa şi lipsa de menajamente cu care noua ordine de la Bucureşti şi-a impus, îndată după 1 decembrie 1918, propriile reguli. Le socotea caduce (şubrede, fără putere legală) pe toate cele dinainte fiindcă aparţinuseră ordinii acceptate şi promovate de statalitatea austriacă.
Pecican vorbeşte de existenţa unor scrisori, a unor rapoarte mai mult sau mai puţin oficiale, fărâme memorialistice şi articole ori acte oficiale care arată cum s-a făcut Unirea din 1918 a Transilvaniei, şi cum nu este descrisă în manualele de istorie.
Demitizare! De fapt transilvănenii nu au dorit Unirea cu România, unire care a fost făcută violent. Parcă seamănă cu tezele comuniste de la Chişinău, nu?
Doar că există unele probleme cu articolul prezentat mai sus. Pe Florina Pop o scuz, probabil este o jurnalistă impresionată de misterele din 1919, luptă şi ea pentru demitizarea istoriei românilor. Însă Ovidiu Pecican este doctor în istorie, nu are cum să nu ştie despre conceptul de critică a izvoarelor. Pe scurt: sursele folosite în scrierea istoriei trebuie încadrate în timp, în contextul evenimentelor, trebuie văzute interesele autorilor etc. pentru a avea o imagine cât mai apropiată de adevăr. Ori tocmai în aceasta constă trucul lui Ovidiu Pecican în acest caz: articolul lui Panait Istrati este scos din contextul lui istoric. De dragul istoriei românilor voi face eu treaba asta cu încadrarea.
În primul rând trebuie spus că articolele de presă se numără printre sursele tratate cu maximă precauţie de către istorici. Când sunt folosite totuşi, ele au rolul de a ilustra atitudini şi curente de opinie, nicidecum pentru stabilirea faptelor. Însă şi evoluţia opiniilor şi a percepţiilor din presa contemporană poate fi folositoare. Dar haideţi să vedem ce se petrecea în jurul datei de 24 mai 1919, data publicării articolului lui Panait Istrati în Elveţia.
La Paris era în plină desfăşurare Conferinţa de Pace care retrasa graniţele Europei conform principiului naţiunilor. La Budapesta fusese proclamată pe 21 martie 1919 Republica Sovietică Ungară, o încercare de a menţine sub control fostele teritorii imperiale cu sprijinul noii formate Uniunii Sovietice. Pe 15 aprilie a început prima fază a războiului dintre România şi Republica Sovietică Ungară, desfăşurată în Transilvania. După aproape 2 săptămâni de lupte, pe 2 mai, guvernul comunist de la Budapesta cerea României încheierea păcii – Armata Română ajunsese pe Tisa.
După această înfrângere, Republica Sovietică Ungară s-a îndreptat împotriva Cehoslovaciei, iar bătăliile de aici s-au purtat în luna mai 1919. Ideea era ca sovieticii de la Budapesta să reuşească să facă joncţiunea cu sovieticii de la Moscova – fie prin Cehoslovacia, fie prin România (iar după spargerea Europei Centrale urma ca întreaga Europă să se bucure de binefacerile bolşevismului, conform planului copt la Moscova).
Şi încă un detaliu: titlul articolului lui Panait Istrati este „Despre conferinţa Un popor martir”. Nu am citit acest articol, dar bănuiesc că este vorba de o critică la adresa uneia din multele conferinţe organizate de liderii românilor transilvăneni în Europa occidentală pentru promovarea Unirii de la 1 decembrie 1918. Panait Istrati era în tabăra cealaltă, a social-democraţilor occidentali pe cale de a se bolşeviza. Articolul violent anti-românesc al lui Panaint Istrati a apărut într-o perioadă în care România dădea peste cap planurile sovietice din Europa centrală şi de est şi avea ca ţintă combaterea conferinţelor pro-româneşti. (Am notat aici câteva idei despre evoluţia de frunză în bătaia vântului a lui Panait Istrati).
Cât despre afirmaţia lui Panaint Istrati că Ion Brătianu ar fi spus „Vreau Transilvania, dar fără transilvăneni!” nu îi prea pot acorda mare credit, având în vedere sursa acestui citat. Doar îmi sare în ochi asemănare cu sloganul comunist de la Chişinău „românii vor Basarabia fără basarabeni”.
P.S. Armata Română a cucerit Budapesta pe 4 august 1919, am publicat aici un album foto gratis care ilustrează campania împotriva Ungariei bolşevice şi în care puteţi citi traducerea unui raport al serviciilor secrete britanice despre guvernul comunist maghiar din 1919.
