De 23 de ani românii sunt înjuraţi la grămadă, de chiar elitele din România, că româneşti nu le pot zice. Am întâlnit mai mulţi străini – francezi, germani, englezi, spanioli, italieni şi chiar unguri – cu toţii miraţi de această răbdare colosală. Vorbesc de oameni care au apucat să cunoască mulţi români, nu de spălaţi pe creieri sau frustraţi cu viziuni de civilizatori ajunşi printre băştinaşi. Toţi erau uimiţi de agresiva campanie anti-românească dusă chiar în România.
În Grecia antică oricare cetăţean putea spune orice despre alt cetăţean. Însă nu puteau fi înjuraţi la grămadă toţi cetăţenii, făptaşul era pedepsit de îndată. În ziua de azi în România este invers: poţi să spui orice despre români, poţi să le aduci orice fel de acuzaţii. Dar să te ferească Dumnezeu să spui ceva – şi mai ales ceva adevărat! – despre cineva identificat cu nume şi prenume, mai ales dacă face parte din „elită”. Cei din „elită” pot înjura românii la grămadă.
Şi mai este de mirare faptul că foarte mulţi români cu şcoală acceptă înjurăturile la adresa românilor în general. Adică înjurăturile la adresa lor. Românii sunt hoţi, românii sunt leneşi, românii sunt nespălaţi, românii sunt tâmpiţi, românii au substanţa tarată, românii nu au coloană vertebrală… Însă aici apare un fenomen paralel: cum nici un om întreg la cap nu prea poate accepta epitetele de mai sus, unii încep să nu mai vrea să fie români. Până la urmă şi propaganda asta neagră îşi are efectele ei.
P.S. Ştiu, şi textul acesta este scris ca o generalizare.