Apropo de cacialmaua care cred că este marea piaţă a artei contemporane… Sunt curios dacă acel Steve Wynn care a cumpărat, la Christie’s, în 2009, tabloul lui Rembrandt intitulat „Portretul unui bărbat”, cu 22 de milioane de euro – acesta fiind cel mai scump Rembrandt vândut vreodată prin licitaţie – l-ar da la schimb pentru “Orange, Red, Yellow” al artistului contemporan Mark Rothko, adjudecat recent, tot la Christie’s, cu 86,9 milioane de dolari…
Sau să luăm un exemplu care are legătură şi cu istoria noastră: celebrul safir al Reginei Maria. Deşi nu este o lucrare de artă plastică, ci una de artă decorativă, el este perfect coerent cu domeniul. Pe lângă valoarea în sine (mărime, greutate, carate), el este individualizat şi prin contribuţia prelucrării, ca să nu mai vorbim de adaosul conferit de prestigiul purtătorului.
Este cel mai mare safir tăiat faţetat din lume, având 95,7 g şi 478,68 carate. A fost montat în Franţa, în 1910, într-o casetă florală din platină cu 3 gheruţe încrustate cu diamante iar ulterior, în 1913, a intrat în componenţa unui colier cu diamante din colecţia Cartier. După ce a fost prezentat la o expoziţie din Spania în 1919, unde a fost admirat de multe regine şi prinţese ale lumii, Regele Ferdinand al României l-a cumpărat de la Cartier în 1921 pentru soţia sa, Regina Maria, safirul rămânând apoi în moştenirea familiei regale româneşti. Regele Ferdinand a achitat pentru acest safir suma de 1.375.000 franci, plătită în 4 rate, până în 1924.
Încoronarea lui Ferdinand ca rege al României Mari a avut loc pe 15 Octombrie 1922. În cadrul acestui eveniment, Regina Maria a purtat pentru prima dată safirul şi splendidul colier cu diamante, alaturi de o diademă cu safire pe care o achiziţionase de la Marea Ducesă Vladimir.
În testamentul din 1926, într-un codicil, Maria precizează că-i lasă Elenei (nora ei, soţia lui Carol al II-lea) “safirul şi diadema cu diamante pentru a fi lăsate lui Mihai, când se va căsători”.
Soţia Regelui Mihai n-a apucat să poarte însă acest safir. După abdicarea forţată de la 30 decembrie 1947, nepotul Reginei Maria, plecat în exil în Elveţia, l-a vândut bijutierului newyorkez Harry Winston şi de atunci, probabil, a circulat pe la diverşi colecţionari. La nunta din 1948 cu Regina Anna de Bourbon-Parma, aceasta a purtat colierul de diamante fără celebrul safir. Se pare că şi diamantele au fost ulterior demontate, rând pe rând, dar nu se ştie cu exactitate.
Ultima apariţie a safirului a fost pe 21 noiembrie 2003, când a fost vândut unui cumpărător anonim, la o licitaţie a casei Christie’s din Geneva, cu 1.916.000 franci elveţieni (aproximativ 1.494.480 USD).
Impresionant! – s-ar putea spune, dacă facem abstracţie de “Royal Red and Blue” al lui Mark Rothko (89,6 milioane de dolari), “Number 4, 1951” al lui Jackson Pollok (40,4 milioane de dolari), “Untitled” de Franz Kline (40 milioane), “Tulip” de Jeff Koons (33,7 milioane), “Pope” de Francis Bacon (29,8 milioane), “Untitled” de Jean-Michel Basquiat (26,4 milioane), “Abstraktes Bild” de Gerhard Richter (17,4 milioane) sau “Green Disaster” de Andy Warhol (15,2 milioane), toate vândute la ultimele licitaţii Sotheby’s şi Christie’s.
Reformulez întrebarea de la începutul textului: având în vedere oportunitatea unui mare chilipir, oare posesorul anonim al safirului Reginei Maria l-ar da la schimb pentru vreunul dintre tablourile enumerate mai sus, sau chiar pentru toate la un loc? Ceva mă face să cred că nu. Chiar dacă, în fond, acest safir e o simplă piatră de mărimea unui ou de găină, reprezentând abia a 58-a parte din preţul de vânzare al tabloului lui Rothko.
Sursă: FINANŢIŞTII
