Cand granita dintre crestinism si cretinism e prea subtire

Ma refer evident la comportamentul scandalos al unor fanatici religiosi care si-au permis sa tulbure linistea unei familii in doliu, care-si conducea un membru pe ultimul drum, conform ultimei sale dorinte.
 
Las la o parte excesul de mediatizare la moartea nu a lui Ghandi ci a unui important regizor. Sa mananca si gura „jurnalistilor” o paine. Sunt pareri si pareri, la fel ca atunci cand a plecat dintre noi Adrian Paunescu. Intotdeauna sunt si admiratori si detractori. Mie mi-au placut intr-un fel filmele lui Nicolaescu (caci copilaria mea e contemporana lor) desi mai toate sunt simultan si schematice dar si excesive, istorice dar falsificand istoria, cu mari actori dar si cu cele mai stangace/false/seci si patriotarde replici din cate filme am vazut. Asa ca nu ma pot pronunta asupra operei si nici a vietii lui Sergiu Nicolaescu. As fi tentat sa spun ca a avut o viata plina si prea plina de el insusi. Era si un banc, pe vremuri, in legatura cu filmele sale. Cica era un film produs de Sergiu Nicolaescu, regizat de Sergiu Nicolaescu. Scenariul era scris de Sergiu Nicolaescu, in rolul principal era Sergiu Nicolaescu iar in rolul personajului negativ juca Sergiu Nicolaescu. In rolul lui Sergiu Nicolaescu era Colea Rautu …
 
Revin la aspectul religios. 
Este absolut impardonabil gestul acelor penibili care decretau ei cum trebuie sau nu trebuie sa se incheie aventura pamanteasca a cuiva. Iar comportamentul bisericii ortodoxe in acest caz este derivat direct din „the dark ages”. De fix acelasi calibru ca atitudinea avuta de biserica ortodoxa atunci cand niste nou-nascuti au murit tragic in incendiul de la maternitatea Giulesti. Atunci s-a refuzat serviciul religios pentru ca acei copii nu erau botezati! Familiile au fost pedepsite social suplimentar prin refuzul ceremoniei unui omagiu final ca si cum nu era suficient ca suferisera o astfel de cumplita pierdere!
In aceste conditii (inmormantare versus incinerare) constat ca biserica este strict interesata de corpul omului si nu de sufletul acestuia. Dar bag seama si ca biserica este mult mai interesata de taxarea obtinerii permisului de conducere auto si de colectarea de bani pentru depasirea recordului la biserici/cap de locuitor atunci cand suntem pe ultimul loc european la spitale sau scoli/cap de locuitor …
 
Biserica a ajuns sa se comporte doar ca un furnizor de serviciicu pozitie dominanta pe piata.