Suntem pregătiţi pentru viaţa exclusiv urbană?

Din ce în ce mai mulţi oameni aleg să trăiască într-un oraş, dar numai 48% dintre aceştia sunt mulţumiţi de viaţa pe care o duc acolo, arată un studiu al Ericsson Labs. Din păcate (sau fericire pentru unii), viaţa tot mai tehnologizată împinge oamenii spre marile aglomerări urbane sau tinde să transforme şi cele mai izolate localităţi în mici „urbe”. Deja 40% din populaţia urbană deţine un smartphone şi îşi petrece majoritatea timpului liber socializând în oraş şi online.

Tokio-Shibuya

Cele mai mari surse de stres pentru locuitorii unui oraş sunt aglomeraţia din trafic, senzaţia de claustrofobie şi ritmul alert de viaţă, lipsa spaţiilor publice verzi şi curate, menţionează studiul Ericsson. Mai mult, aşa cum a arătat Tech Cover, în aglomerările urbane din Europa şi Asia tot mai mulţi oameni sunt dispuşi să renunţe la deja disconfortul de a conduce un automobil.

Studiul Ericsson ConsumerLab a fost desfăşurat în 13 dintre cele mai mari oraşe ale lumii şi a descoperit că doar 48% din locuitorii acestor oraşe sunt mulţumiţi de viaţa pe care o duc.

Oraşele cu cei mai mulţumiţi locuitori sunt Stockholm, Mumbai, Johannesburg, iar cele cu cei mai puţin mulţumiţi sunt Hong Kong şi Seul.

topul satisfactiei locuitorilor din orase

Studiul mai arată că 40% din populaţia urbană deţine un smartphone şi îşi petrece majoritatea timpului liber în oraş şi online. Această categorie este mai dispusă să socializeze şi profită mai mult de oferta vastă de restaurante, cafenele, pub-uri, mall-uri, supermarketuri şi centre de divertisment.

Printre cei mai mari factori de stres pentru populaţia urbană se numără senzaţia de claustrofobie şi ritmul alert de viaţă, lipsa spaţiilor publice verzi şi curate, dar mai ales aglomeraţia din trafic şi lipsa locurilor de parcare. Cum spuneam şi mai sus, transportul public este văzut ca fiind mai puţin stresant şi din ce în ce mai mulţi oameni îl folosesc, dar sistemul devine tot mai aglomerat şi timpul petrecut în trafic creşte – în medie, un orăşean petrece acum 2 ore şi 20 de minute în trafic în fiecare zi.

Studiul Ericsson ConsumerLab susţine că tehnologia mobilă ar putea face mai uşoară viaţa persoanelor care folosesc transportul în comun, oferindu-le informaţii în timp real din trafic şi orarele mijloacelor de transport. Dar asta poate în oraşe cu nivel scăzut de oprganizare, unde transportul în comun nu este monitorizat deja la secundă, precum în Tokio.

Telefoanele mobile pot constitui un element important pentru ocuparea timpului petrecut în mijloacele de transport în comun: oamenii se pot ţine la curent cu ştiri, pot răspunde la mailuri sau îşi pot organiza timpul liber. Mai ales în oraşe din Asia, unde vorbitul la telefon în mijloacele de transport în comun nu e interzis, dar e considerat atât de nepoliticos încât nimeni nu o face.

activitati comune in timpul transportuluiCe fac oamenii în timpul transportului

Cam dificilă dilemă, nu-i aşa? – să ai toate avantajele vieţii urbane dar şi relaxarea vieţii la ţară…

Pentru a găsi – noi pentru ei – soluţii de îmbunătăţire a vieţii la oraş, Ericsson a lansat o competiţie pentru dezvoltatorii de aplicaţii mobile Android, cu tema „Apps for city life”, cu două secţiuni, una pentru studenţi şi alta pentru companiile mici şi medii cu mai puţin de 100 de angajaţi. Ericsson va oferi dezvoltatorilor de aplicaţii premii de 40.000 de euro pentru fiecare secţiune. Termenul limită de trimitere a aplicaţiilor este 28 februarie 2013.

Studiul poate fi consultat aici: Ericsson_City_Life

sursa-http://www.businesscover.ro/18-12-2012-suntem-pregatiti-pentru-viata-exclusiv-urbana/