Inapoi in timp – Cum se ingrijeau stramosii nostri: „Fie ca e nevoie sau nu, eu o data la trei luni ma spal!“

de Laura Zadunaischi – redactor
foto: Ana Diaconu – fotoreporterDupă multe debate-uri pe igiena orală, după miliarde de conferinţe despre îngrijirea corporală şi alte evenimente menite să-i facă pe oameni să înţeleagă că a se îngriji şi a se menţine curaţi face parte tot din sănătatea corpului, puţini îşi pun problema serios, ba chiar se neglijează acum când pot să o facă cu uşurinţă. Mergi pe stradă şi este imposibil să nu întâlneşti măcar o persoană care are o erupţie de coşuri pe faţă sau să nu rămâi trăznit de mirosul deranjant de transpiraţie din mijloacele de transport în comun.

Dacă în Antichitate să fii curat ţinea de gradul de bunăstare, mai târziu, în Evul Mediu, era o chestiune foarte şubredă şi nu mai conta, indiferent de categoria socială din care proveneai, făcându-i pe antici să pară nişte genii ai igienii şi îngrijirii corporale. Astăzi vreau să cred că este o chestiune de bun simţ, care nu mai ţine de nicio categorie socială, pentru că avem toate mijloacele, excepţie făcând cei din Lumea a treia, bineînţeles (pe unii dintre ei poate îi recunoaşteţi pe linia lui 381 şi alte linii aglomerate).

Imperiul Roman avea un sistem de conducte care aducea apa direct în casele oamenilor unde existau căzi prevăzute cu un sistem de încălzire, dar şi o podea izolată termic. În Evul Mediu apare un focar de infecţie şi decadenţă, o cadă în care toţi membrii unei familii se spală în aceeaşi apă, în ordinea vârstelor, întâietate având cei în vârstă şi bărbaţii. Vă puteţi imagina o asemenea viaţă acum? Cu siguranţă, nu. Astăzi avem căzi cu hidromasaj, periuţă de dinţi cu senzor de control al presiunii şi burete cu extras de minerale din Marea Moartă.

În ordinea lucrurilor care merită ştiute despre cum se îngrijeau strămoşii noştri, voi începe cu periuţa de dinţi. Poate nu o să credeţi, ea există încă din anul 3.000 î.Ch. şi apare în Egiptul Antic sub forma unei crenguţe de lungimea unui creion al cărei capăt este franjurat. Prima perie cu păr apare în China, din păr de porci siberieni, care este aspru, fiind fixat în vârful unui beţişor de bambus sau al unui os.

Pe post de pastă de dinţi, romanii foloseau urina, componenta aceasta rămânând până în secolul al XVIII-lea în produsele de curăţare a dinţilor. Motivul folosirii: urina conţine amoniac, care albeşte dinţii. În concluzie, dacă rămâneţi în pădure fără o periuţă sau o pastă de dinţi, ştiţi ce să faceţi. Alte ingrediente de curăţat dinţii erau: partea osoasă din sepie, pulberea de porţelan şi de corali.

În secolele XVI-XVII, femeile erau instruite şi pregătite în arta pregătirii produselor de înfrumuseţare. Dacă proveneai dintr-o familie bună, erai obligată să ştii să îţi prepari produsele cosmetice, nu le cumpărai şi în nici un caz nu le primeai. La fel şi în cazul gospodinelor mai modeste – era de aşteptat să ştie nu doar să gătească, dar să şi pregătească medicamente şi câteva produse cosmetice. La curţile princiare existau încăperi speciale unde se uscau plantele şi laboratoare de preparare.

În ceea ce priveşte ingredientele bizare ale anumitor produse, ele sunt ceva mai dure decât ceea ce vedem sau auzim la televizor. Nu este vorba de extract de perlă sau de castravete cu iaurt. În cazul şamponului împotriva căderii părului, egiptenii foloseau grăsime de leu, copită de măgar, un sâmbure de curmală şi o labă de femelă de ogar. Regina Shesh folosea acest leac.

Săpunul nu şi-a schimbat foarte mult ingredientele până astăzi, singura diferenţă fiind parfumul care îl face mai plăcut. Dacă ne gândim la săpunul bunicii din grăsime de porc şi ulei vegetal, vorbim despre acelaşi lucru acum sau în perioade mai îndepărtate. Dintre antici, grecii erau singurii care nu fabricau săpun, însă se curăţau cu lut, nisip şi cenuşă, după care se ungeau cu uleiuri. În Evul Mediu, oamenii nu mai puneau mare preţ pe igiena zilnică, cauză al epidemiilor şi al unor boli groaznice. Un exemplu glorificator fiind fraza rostită de Regina Elisabeta I: „Fie că e nevoie sau nu, eu o dată la trei luni mă spăl!“

Astăzi este nevoie – se poate şi o facem mai des ca Regina Elisabeta I – să ne spălăm. Asta nu înceamnă că printre noi nu există cei care fac excepţie de la regulă şi nu doar că se spală la trei luni, dar se neglijează în ciuda faptului că îşi permit acest lux. Nu o să înţeleg niciodată de ce oamenii bogaţi au dinţii strâmbi şi deterioraţi, era o zicală mai zilele trecute pe 9gag şi chiar aşa este, asta vezi frecvent în jur.