BIDONville sau PETbusiness. Noua dimensiune a sărăciei urbane bucureştene

Criza i-a pus la grea încercare – deşi nu cred că duceau lipsă de greutăţi –, pe mulţi dintre locuitorii oraşului. Multora li s-a redus salariul (de parcă ar mai fi trebuit să va mai spun asta!), alţii şi-au pierdut locul de muncă, iar cei mai oropsiţi locuitori ai oraşelor şi-au văzut spulberată şi ultima şansă de a mai câştiga un ban. Şi totuşi, din neant a apărut o oportunitate. Se spune, nu (!), conform culturii chineze, că perioadele de criză aduc şi OPORTUNITĂŢI. Şi iat-o: colectarea PET-urilor.

Dacă zilnicele strigăte ale ţiganilor/rromilor ce umblă după colectarea fierului vechi chiar şi în cele mai centrale locuri ale Bucureştiului, nu mai reprezintă o noutate (Fiare veeeeeeeeechi… fiare looooooooom), foşnetul cotidian al PET-urilor pare ceva mai recent, semn că el a luat amploare odată cu împământenirea crizei pe meleagurile dâmboviţene. Colectarea PET-urilor sau a BIDOANELOR, aşa cum le numim în mod curent, nu este o activitate apărută ca urmare a crizei în mod concret. Astfel de activităţi erau derulate şi înainte de criză, dar la o intensitate infinit mai mică; tocmai de aceea am spus anterior că foşnetul PET-urilor este de dată recentă, pentru că activitatea s-a intensificat de curând. Iar acest fapt nu este altceva decât o nouă dimensiune a sărăciei urbane bucureştene, o implicare activă a crizei în viaţa oraşului.

Imagini cu oameni care scormonesc aprig prin pubele şi coşuri de gunoi în căutarea PET-urilor vedeam în urmă cu, să spunem, 5-6 ani de zile în documentarele realizate de anumite televiziuni occidentale. Iar spaţiile în care se petreceau acţiunile documentarelor respective erau specifice oraşelor mari din Africa şi Asia: Cairo, Lagos, Mumbai, Calcutta, Dhaka etc. Numai că, iată, imaginea aceasta este din ce în ce mai specifică Bucureştiului. Din lipsă de ocupaţie, de pregătire şi de bani, oamenii aleg să caute printre gunoaie şi resturi menajere BIDOANE şi cutii de bere, suc, energizante etc.; ultimele fiind fabricate din aluminu, un metal destul de scump, motiv pentru care este căutat.
 
 
 
Dar oare merită tot acest efort de adunare a BIDOANELOR şi cutiilor? Cât poate cineva să câştige dintr-o astfel de activitate? Ce înseamnă un kg. de bidoane ori unul de cutii în bani? Poate că cei mai mulţi dintre noi am răspunde NU la prima întrebare. Însă pentru cei ce o fac, adunarea celor două „bunuri” este printre puţinele opţiuni rămase pentru a câştiga un ban. Uneori colectarea bidoanelor poate fi chiar o sursă bună de venit. Depinde de cât de harnic este cel ce colectează. Cât priveşte celelalte două dileme, aflarea răspunsului s-ar putea să ne determine să întărim NU-ul exprimat mai sus. Da! Spre exemplu, 1 kg de bidoane costă aproximativ 90 de bani. Aţi citit bine… 90 de bani, cu atât sunt plătiţi cei ce aleg să se îndeltnicească cu aşa ceva. Dar revin şi spun: pentru mulţi oameni, aceasta este printre puţinele alternative de subzistenţă rămasă.
Făcând un calcul rapid: 1 kg PET = 0,90 RON, asta înseamnă că un individ care adună în medie pe zi 50 kg de PET, are un venit de 45 RON. Cu alte cuvinte într-o lună, persoana în cauză poate avea un venit între 1.260 şi 1.395 RON. Ehe… păi acesta, în România crizelor noastre, este un venit mai mult decât decent. Dacă l-aş cita pe cârmuitorul de la Ministerul Muncii, care afirma deunăzi că o persoană care câştigă peste 800 RON pe lună este parte a „bogaţilor României”, atunci ce mai putem spune?
Dar, unfortunately (cum ar spune englezul…), realitatea nu este aceasta. Ea nu este întotdeuna statistică. Cu alte cuvinte, cifrele nu relevă mereu adevărul, pentru că adevărul adevărat este mai tot timpul social, nu statistic. Cei care culeg de prin pubele sunt cei mai slab instruiţi locuitori a Bucureştiului… ai României în general. Totodată sunt cei mai puţin şcolarizaţi. Şi atunci… statistica? Credeţi, oare, că aceşti oameni îşi cheltuiesc banii trudiţi printre gunoaie în mod raţional? Se gândesc ei la ridicarea standardului de viaţă prin investiţii în pregătirea lor, în educarea copiilor? Altfel spus, se gândesc la ieşirea din starea în care se află ei şi familiile lor acum? Gândesc ei în perspectivă? E de gândit aici. Poate ceva programe guvernamentale pentru instruire, pentru incluziune… pentru VIAŢĂ.
Şi mai e ceva, că tot observ că se gândeşte statistic, iar acest fapt merge oarecum mână în mână cu numărul de membri ai familiei ce merg în căutarea bidoanelor aducătoare de venit. Căci nu tot timpul doar un membru al familiei merge la colectare, ci întreaga familie, cu mic, cu mare. Aşadar, îmbunătăţim valoarea financiară de mai sus şi mai facem un calcul. O familie cu 4 persoane – toate pornite la colectat –, adunând în medie 50 kg/zi. Prin urmare, familia respectivă are un venit net de 5.040 – 5.580 RON/lună. Impresionant, nu! Numai că odraslele se obişnuiesc aşa. Nu merg la şcoală, nu sunt instruiţi şi, în final, dau naştere unei generaţii de indivizi care în viitor vor colecta bidoane, vor câştiga ceva bani şi vor fi analfabeţi. Fiind analfabet, este foarte greu de integrat în societatea dominantă. Incluziunea lor este foarte dificilă, nu imposibilă şi, totodată, va necesita resurse financiare neimaginate azi. Şi nu cred că m-am gândit prea departe spunând cele de mai sus. Să ne aţintim privirea asupra oraşelor invocate mai sus: Calcutta, Cairo…
Modul de manifestare zilnică a PETbusiness-ului îmbracă trei forme:
(1) persoane singure, înarmate cu saci menajeri şi sacoşe, se perindă prin cartiere şi scotocesc pubelele aferente blocurilor de locuinţe şi coşurile stradale;
(2) familii, cu 2 până la 5 membri, cu saci foarte mari (adesea de până la 1,5 m înălţime) special confecţionaţi, realizează acelaşi „ritual” zilnic;
(3) familii, având o componenţă similară celei anterioare, deţinând aceiaşi saci special confecţionaţi, golesc pubelele amplasate de către primăriile de sector pentru colectare selectivă. Cum se acţionează mai exact? Un individ intră în pubelă şi aruncă afară – prin orificiul de introducere a bidonului în pubelă – toate PET-urile din interior. Sau, o persoană înclină pur şi simplu pubela iar celelalte adună PET-urile.
Mai mult ca sigur, de acum înainte, aceşti locuitori ai oraşului şi acţiunile lor vor deveni o constantă a vieţii urbane. O „castă” aparte se naşte! Nu mai amintesc de precaritatea locuinţelor lor şi de modul lor de trai, cum nu mai amintesc de „ruşinea” pe care o comportă aceste activităţi „de jos” sau mizere.
Se merită aici şi amintirea unor avantaje aduse de PETbusiness. În primul rând este vorba despre o sursă sigură de venit, iar în al doilea rând activitatea de colectare selectivă este una ce ţine de domeniul ecologiei urbane. Se adună separat unele deşeuri pe care ulterior companiile colectoare le trimit la reciclare. Dacă unii dintre noi nu ştim, nu am învăţat sau nu vrem să tratăm oraşul ca pe propria locuinţă, atunci „oamenii bidoanelor” se îngrijesc cel puţin de adunarea PET-urilor şi a cutiilor de aluminiu. Astfel, oraşul devine ceva mai curat. Şi, oarecum derivat, reciclarea acestor deşeuri presupune salvarea anumitor materii prime în perspectiva aşa-numitei dezvoltări urbane sustenabile.