Sectorul 2 are, în sfârşit, o concurenţă în domeniul promovării artelor vizuale: Sectorul 3. Dacă, până acum, Neculai Onţanu era singurul care avea o preocupare dedicată în acest sens, prin galeria Dialog (înfiinţată în 2005), iată că Robert Negoiţă face, la început de mandat, o mişcare spectaculoasă pe acelaşi teritoriu, inaugurând Casa Artelor.
Clădirea, care are dimensiunile şi anvergura unei instituţii de nivel naţional, este construită pe o suprafaţă de 1.565 metri pătraţi (mai mult decât două terenuri de fotbal) şi dispune de un număr impresionant de spaţii cu multiple funcţionalităţi: o sală dedicată artelor plastice, două amfiteatre în aer liber cu o capacitate de 200 de locuri fiecare, o sală de concerte de 192 locuri, două săli de coregrafie, 35 de săli de studiu al instrumentelor muzicale, două săli pentru ansambluri instrumentale şi corale, o sală pentru concerte camerale şi un studio de înregistrări.
Impresionant! Mi se pare că, din 1990 încoace, e a doua iniţiativă de o asemenea anvergură şi cu o asemenea dedicaţie (culturală), după Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” din Baia Mare. Am semnalat, la timpul potrivit, existenţa acelei “catedrale a cărţii”, iniţiată, construită şi condusă de Teodor Ardelean, cărturarul supranumit “omul-bibliotecă”. “Catedrala lui Tedi” are o suprafaţă utilă de 11.445 metri pătraţi, distribuită pe şapte nivele. Era timpul să se ridice şi în Bucureşti un edificiu cultural, după atâtea mii de hoteluri, restaurante, office-uri, bănci şi vile cu piscină. Oricum, la capitolul cultură, Bucureştiul a rămas demult în coada oricărui clasament, căci conceptul de Casa Artelor, care poate fi întâlnit cam în toate oraşele serioase ale Europei (Paris, Viena, Budapesta, Geneva, Munchen, Graz etc.), funcţionează demult în unele oraşe de provincie din România (Cluj, Timişoara, Sibiu), ba chiar în localităţi insignifiante, cum e satul Deal din comuna Câlnic, judeţul Alba.
Bogdan Hojbotă expus la Casa Artelor
Majoritatea acestor stabilimente sunt reconceptualizări ale unor clădiri vechi, iniţial cu altă destinaţie. Casa Artei din Munchen (Haus der Kunst) este, de pildă, reconfigurarea unui muzeu nazist (inaugurat, la 18 iulie 1937, chiar de Adolf Hitler), iar Casa Artelor din Sibiu era, pe la 1370, de când datează prima atestare documentară, o clădire de breaslă intitulată Hala Măcelarilor. Casa Artelor din Bucureşti e construită special cu destinaţia din denumire. Mai trebuie precizat că a fost începută de celălalt Negoiţă (Liviu), în perioada cât a fost primar al sectorului 3, ceea ce e destul de neobişnuit în România (adică un primar să continue un proiect al anteriorului său). În cazul de faţă este spre lauda amândurora.
Inaugurarea Casei Artelor (duminică, 30 septembrie) s-a făcut cu un fast reţinut, pus în valoare nu de vreun foc de artificii sau alte efecte pirotehnice, ci de conţinutul însuşi al evenimentului (vernisaj şi concert), care a atras un public de calitate. Vernisajul a reunit lucrări de artă modernă ale artiştilor plastici români Bogdan Hojbotă, Adela Bonat, Misha Diaconu, Aniela Ovadiuc şi Mihai Ungureanu iar concertul a fost un excepţional recital de pian susţinut de Horia Mihail (cu lucrări de Beethoven, Schuman şi Liszt). Cu această ocazie s-a tăiat panglica inaugurală a unui pian de concerte Steinway, aflat acum în inventarul Casei Artelor. Un detaliu semnificativ al recitalului lui Horia Mihail a fost acela că, din repertoriul lui Franz Liszt, el a ales o piesă foarte puţin cunoscută a acestuia şi anume “Rapsodia Română”. Lucrarea a fost compusă cu ocazia vizitei lui Liszt în Ţările Române (1846-1847) şi descoperită 85 de ani mai târziu, de Bela Bartok.
Aceste detalii de fineţe subliniază calitatea unui concept generos, care funcţionează demult, atât în capitalele europene, cât şi în comuna Câlnic, judeţul Alba. Sub acest aspect, Bucureştiul a intrat şi el în rândul lumii bune.
Sursă: FINANŢIŞTII
