Opera din Viena
Viena, capitala Austriei, a fost desemnată de studiul Winning in Growth Cities al consultantului Cushman Wakefield (CW) drept oraşul cu cel mai ridicat nivel al vieţii din lume. Chiar dacă între Viena şi Bucureşti sunt doar ceva mai mult de 1.000 km, mai puţin de o oră de zbor, diferenţa dintre cele două oraşe e ca de la cer la pământ. De-aia capitala României nu apare în respectivul clasament în care 15 dintre cele 20 de oraşe sunt europene.
În primele zece oraşe cu cea mai ridicată calitate a vieţii sunt opt europene, printre care se mai află Zurich, Munchen, Dusseldorf, Geneva sau Copenhaga, iar printre acestea s-au insinuat două din afara Europei, Auckland (Noua Zeelandă) şi Vancouver (Canada).
Între elementele care asigură o calitate ridicată a vieţii se iau în calcul siguranţa personală, nivelul criminalităţii, mediul înconjurător şi nivelul poluării, sănătatea, diversitatea pieţelor de consum, stabilitatea politică şi socială. Astfel, că apariţia în acest top doar unor oraşe din zona mai degrabă nordică a Europei nu poate surprinde, atâta vreme cât sudul, estul, dar şi vestul continentului sunt frământate de criză şi nesiguranţă socială, îndatorare şi şomaj.
În top 25 apar şase oraşe germane, patru canadiene (doar unul din zona franceză – Montreal), în vreme ce Elveţia şi Australia au cîte trei reprezentante.
Top 10 oraşe după calitatea vieţii
1 Vienna
2 Zurich
3 Auckland
4 Munchen
5 Düsseldorf
6 Vancouver
7 Frankfurt
8 Geneva
9 Berna
10 Copenhaga.
Bucureşti, cineva, cumva?
În studiul CW Bucureştiul apare, în general, la categoria şi altele. E pomenit însă pentru randamentele sale ridicate, adică la categoria piaţă nesigură, unde a revenit după ce tindea uşor către maturizare prin 2008 şi se poate aştepta mai degrabă la investitori speculativi, pentru că cei instituţionali nu se reped la yield-uri apropiate de 10%. Profit virtual mare înseamnă cu certitudine şi riscuri mari, de la cele politice şi sociale, la „deschiderea” către orice criză de import sau autohtonă.
De aia investitorii merg la cât mai sigur. Iar în clasamentul destinaţiilor de investiţii, primele zece poziţii sunt ocupate de giganţi familiari. New York, Londra, Los Angeles, Paris. Doar două oraşe din Asia de Sud-Est, unul japonez, Tokyo, plus un Hong Kong cu ştaif şi moştenitor al tradiţiei europene (britanice) chiar dacă a intrat sub steagul roşu al Chinei. Toate aceste oraşe au recepţionat investiţii de peste zece miliarde de dolari între T2 2011 şi T2 2012.
În schimb, când vine vorba de centre de dezvoltare, oraşele din zonele emergente iau caimacul, topul fiind aproape complet chinezesc, cu Singapore şi Tokyo aflate în plus pe listă. În rest, Beijing, Shanghai, Tianjin, Shenyang şi alte jin-uri, yin-uri şi yang-uri până la locul 25.
Populaţie, comerţ, economie
Tokyo, cea mai populată metropolă din lume, cu 34,5 milioane de locuitori
Categoria populaţie nu include decât un oraş european. Moscova, cu 16,2 milioane de locuitori. În rest, ţările asiatice şi cele din cele două Americi fac legea. Tokyo a ajuns la 34,5 milioane de locuitori, în vreme ce Shanghai, Guangzhou (China) şi Jakarta trec de 25 de milioane.
Dacă trecem însă la serviciile financiare şi comerţ lucrurile se cam schimbă, iar oraşele europene reapar, cu Londra în vârful listei, apoi Paris, Frankfurt sau Zurich. Tot în vârf se află Tokyo, Hong Kong, Toronto şi Singapore.
În fine, din punctul de vedere al turismului şi culturii, dar şi al educaţiei, primele poziţii aparţin tot europenilor cu oraşele britanice şi franceze (Londra şi Paris, evident) pe primele două locuri, urmate de New York la cultură şi turism, şi de Boston în cazul educaţiei.
Cam aşa au creionat situaţia marilor oraşe ale lumii cei de la CW, iar din tablou e mai mult decât vizibil conflictul pentru putere care tinde să se aplece în direcţia Asiei de Sud-Est, chiar dacă tradiţia europeană şi cea americană încă mai fac faţă concurenţei agresive pusă pe masă de vitalitatea asiatică. Rămâne de văzut dacă avântul răsăritenilor îşi va păstra suflul şi în timp, deocamdată aceştia profitând de degringolada generată de criza datoriilor din Occident.
Pe termen lung , însă, lupta se dă şi se va da între pasul mai lent al europenilor şi americanilor – susţinut de tradiţie, experienţă şi încă forţă – şi viteza de dezvoltare a ţărilor din Asia (în special) care totuşi riscă supraîncălzirea. Bineînţeles, între timp, europenii (mai ales) vor trebui să-şi rezolve problemele cu îmbătrânirea şi slăbirea combativităţii provocate de prea mulţi ani de trai îmbelşugat şi nejustificat prin performanţe mai ales economice.
