În 1783 apărea la Gottingen prima carte despre ţiganii din Europa: „Die Zigeuner, ein historischer Versuch ueber die Lebensart und Verfassung, Sitten und Schicksahle dieses Volks in Europa, nebst ihrem Ursprunge” semnată de Heinrich Moritz Gottlieb Grellmann („Ţiganii, un eseu istoric despre modul de viaţă, moravurile şi soarta lor în Europa, ca şi despre originea lor”). De prin secolele XIV-XV apăruseră mai multe referiri la ţigani în mai multe volume (care propuneau tot felul de origini fanteziste pentru ţigani bazându-se pe tot felul de legende) – însă Grellmann este cel care a identificat şi demonstrat pe cale lingvistică originea indiană a ţiganilor.
Lucrarea sa a stabilit cursul tuturor cercetărilor ulterioare asupra ţiganilor din Europa şi a influenţat inclusiv politicile iluministe ale vremii faţă de ţigani. Europa era îngrijorată de problema ţiganilor încă de pe atunci – volumul lui Grellmann a fost scris în cadrul unui concurs lansat de Academia de Ştiinţe Suedeză pentru aflarea pe cale ştiinţifică a originii ţiganilor. Şi nu în ultimul rând mai trebuie spus că Grellmann s-a folosit foarte mult în documentarea sa de surse din Ungaria şi Transilvania, făcând dese referiri la aceste regiuni.
În ultimii ani Grellmann a fost dat deoparte în studiile de ţiganologie – fiind acuzat că teoriile şi ideile sale au pavat drumul atitudinilor rasiste şi naziste faţă de ţigani. Ba mai mult, au apărut inclusiv opinii că Grellmann a fost „inventatorul ţiganilor” – de fapt ţiganii nu ar fi o etnie, ci o construcţie socială, o categorisire a nefericiţilor Europei rămaşi pe drumuri în urma revoluţiei industriale.
Din păcate volumul lui Grellmann nu a fost tradus în română, însă am găsit o ediţie a sa în engleză digitizată de Google care ar putea fi interesantă.
[ad#adsense300px