foto: Ana Diaconu – fotoreporter
Chitara, instrumentul pe care îl vedem tot mai des în spinările trecătorilor, mai este numită şi ghitară – deşi sună bizar – împrumutat din limba spaniolă.
La începuturile chitarei, corzile erau confecţionate din intestine de animale sau mătase.
Se spune că Franz Schubert a compus muzica lui pe o chitară pe care o ţinea atârnată de un cârlig agăţat deasupra patului său, pentru că el nu şi-a putut permite un pian.
Cel mai vechi instrument apropiat de o chitară a fost descoperit în Turcia şi datează din anul 1300 î.H.
Chitara face parte din familia harpei, în care intră toate instrumentele cu corzi paralele sau convergente.
Există chitare cu 6 corzi, respectiv cele standard, dar şi cu 4 până la 18 corzi.
S-a inventat tricoul chitară. Atunci când vrei să îl speli, trebuie să scoţi componentele electronice, precum şi bateriile. Costă doar 30 de dolari.
Există chitare care se acordează singure. Un astfel de exemplu este modelul Gibson Robot Guitar, apărut în 2007.
Unii cântăreţi îşi fierb corzile de la chitară în apă demineralizată pentru a atenua sunetul lor metalic şi, bineînţeles, pentru a le refolosi.
Chitara preferată a lui Eric Clapton (numită „Blackie“) a fost la un moment dat chitara cel mai scump vândută. Aceasta a fost cumpărată pentru 950.000 dolari, în 2004, de un arheolog.
Cea mai mică chitară din lume are 10 micrometri lungime.
În 2001, un englez pe nume Chris Black s-a căsătorit cu chitara lui Stratocaster.
sursa-http://www.teenpress.ro/articole/ce-nu-stiai-despre-chitara/