CARTEA ESTE ÎN CURS DE APARIŢIE
1909
Romanţe pentru mai tîrziu de Ion Minulescu
Ciocnirea dintre solemnitatea romanţei şi cinismul conţinutului.
Ambele îţi stimulează euforiile şi imaginaţia. Bonomia, ingenuitatea, sinceritatea, vitalitatea cu care te seduce şi autoironia, blazarea, afectarea cu care te omoară.
„Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert –
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!…”
Cartea îi place Cristinei Stihi, PR manager:
„sînt gol-/ căci calea-mi fuse lungă,/ şi-n calea mea-ntîlnii pe rînd/ pe toţi cîţi vrură să vă vîndă/ podoabe noi ce nu se vînd…”
Întrebuinţarea culturii ca mare pedagog mă încîntă. Este filtrul prin care trec viaţa cotidiană şi văd ce-mi iese, la sfîrşitul zilei. Bunăoară „Romanţele” lui Ion Minulescu (poet român născut în noaptea dinspre Bobotează spre Sfîntul Ion, la 1881, pe strada Covaci nr.15, Bucureşti) – ce ne învaţă ele? Că nici un breaking news nu te poate destabiliza mai tare decît vestea că iubita te părăseşte, te înşeală sau soseşte în viaţa ta, la data şi ora promise. Cu slabele tale forţe şi un pic de vocabular curat, poţi lucra cu disperarea sau delirul din minte şi inimă: mulţumeşti vieţii că simţi ceva zguduitor şi nu te ascunzi ca de o boală ruşinoasă. Să te aştepţi să iei viaţa de la capăt, gol şi singur, cu cuvintele tale, oricînd între 20 şi 100 de ani – asta spun poeţii şi îţi dau infinite metode practice de a suporta cunoaşterea empirică fără să innebunesti dizgraţios sau inutil.”
