O altă selecţie a mea este cartea Poezii populare adunate de Alecsandri.. Nu uitaţi: 101 cărţi Româneşti de citit într-o viaţă este un tărîm plin de surprize. Zilnic pe istodor.ro. În curînd în librării.
1866
Poezii populare ale românilor adunate şi întocmite de Vasile Alecsandri
Esenţa poeziei populare româneşti.
Avem prelucrate de către Alecsandri cîntece bătrîneşti, hore, doine. Esenţă? Adică, bagajul minim arhicunoscut al creaţiilor literaturii populare: Mioriţa, Monastirea Argeşului, Toma Alimoş, Soarele şi luna, Jianul, Constantin Brîncoveanul, Cîntecul lui Mihai Viteazul. Prefaţa lui Alecsandri a lansat celebra prejudecată: „Românul e născut poet! Românul are închipuirea strălucită şi inima simţitoare.” George Călinescu, în Istoria literaturii române (1940), va prelua flacăra entuziasmului, construind elementele fundamentale ale unei mitologii autohtone cu „Mioriţa” şi „Monastirea Argeşului”. Clar „Mioriţa” este memorabilă prin transfigurarea morţii ciobanului în nuntă. Doi ciobani sînt pizmaşi pe bogăţia celui de-al treilea. Mioriţa, oaia năzdrăvană a baciului moldovean, îi spune acestuia adevărul. Răspunsul ciobanului este de-a filozofa pe seama vieţii, de a se proiecta superior pe „cerul” mentalităţilor lumii sale. Se recunoaşte în „Monastirea Argeşului” mitul creatorului. Meşterul Manole are de ridicat o mănăstire pe un loc nărăvit. După încercări fără capăt, Meşterul îşi zideşte iubirea şi viitorul, femeia şi copilul, posteritarea rămînînd una singură: mînăstirea însăşi. Toma Alimoş rămîne elogiul bărbăţiei. Toma Alimoş şi calul său se odihnesc. Manea „slutul şi urîtul” îl ucide mişeleşte. „Soarele şi luna” este imposibila iubire. Se îndrăgostesc două elemente antagonice, asta le este şi fericire şi deznădejde. Jianul, Constantin Brîncoveanul, Cîntecul lui Mihai Viteazul sînt glorificări ale eroilor neamului. Valoarea culegerii lui Alecsandri este de netăgăduit. Stilistic lucrată de un poet la maturitate. În derizoriu cad aceste creaţii prin discuţii sterile privind resemnarea, laşitatea, cruzimea şi credulitatea. Dar ce-i de făcut? Ăsta le-a fost destinul. Mai mult, versurile, ce strîng motive populare în poezie populară balcanică, devin motive de dispută naţionalistă.
Cartea îi place lui Marius Niţă, taximetrist Pelicanul:
„Nu-i zi de la Dumnezeu să nu înjur „Mioriţa” asta. E ca un blestem. Sîntem neam care nu se răscoală, este călcat în picioare ca un microb şi asta de ce? Un cioban se uită pe cer, în loc să pună mîna pe topor!”
